Reclamă

De secole întregi, unele locuri din Capitală sunt considerate bântuite, iar miturile și legendele reflectă cel mai bine întâmplările care au dus la această concluzie. Credința populară spune că în preajma acestor locuri există un fel de energii negative, cărora specialiștii nu le au găsit până acum, o explicație. 

Mănăstirea Chiajna

În topul locurilor bântuite se află Mănăstirea Chiajna. Chiar dacă este vorba despre un lăcaș de cult, povestea sa este una desprinsă din filmele SF. Legenda spune că atunci când este lună plină, se aud clopote, chiar dacă nu există niciunul. Situată în apropierea Capitalei, Mănăstirea Chiajna este considerat un loc în care s-au petrecut crime și dispariții ciudate. Există două mituri care au circulat de-a lungul timpului.

O parte din localnici susțin că acel clopot ar fi fost dat jos pentru ca biserica să nu poată fi observată de turci, iar apoi a fost aruncat în apă. Acest lucru este considerat a fi un păcat, iar de atunci duhurile rele îi bântuie pe localnici. Cealaltă poveste este legată de faptul că acel clopot ar fi fost furat. Acea familie s-a îmbogățit de pe urma vânzării clopotului, iar duhurile rele nu le dau pace pentru că au furat ceva ce aparținea Mănăstirii Chiajna.

 

Care sunt cele mai bântuite locuri din București. Treci zilnic pe lângă ele, dar habar n-aveai că ascund mistere
Pexels

Casa Poporului

Și Casa Poporului are o legendă de care nu știu mulți bucureșteni. Este vorba despre existența unor fantome, despre care se spune că bântuie și acum zona. Miturile spun că peste 30.000 de muncitori au trudit zi și noapte pentru a ridica clădire, totul pentru a-i face pe plac lui Nicolae Ceaușescu. Timp de 10 ani, oamenii au muncit acolo, iar după eforturile îndelungate, și-au dat ultima suflare.

Odată cu acest moment, au apărut și primele zvonuri conform cărora bărbații ar fi blestemat clădirea la care au muncit ani întregi. Legenda spune că și acum se aud plânsetele muncitorilor, care cer să fie salvați. La fel se spune și despre unii dintre ei, care bântuie și acum împrejurimile.

Foișorul de Foc

Legenda Foișorului de Foc începe în urmă cu mai multe secole, atunci când o femeie ar fi vrut să afle dacă soțul este infidel. Mai exact, bărbatul ar fi fost pompier și și-ar fi întâlnit cu amanta chiar în Foișorul de Foc. Doar că, într-o seară, femeia ar fi venit, pentru a vedea dacă totul este adevărat.

Soția nu și-a mai prins niciodată bărbatul, întrucât a alunecat și a căzut de la etajul doi. Miturile spun că femeia bântuie și acum zona pentru a găsi dovezile care arată infidelitatea soțului ei. De altfel, bucureștenii mai spun că în fiecare lună, pe data de 9, văd o lumină stranie, la ora 23:30, care ar fi un semn că spiritele rele încă se află acolo.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro