Oana Moșneagu și Vlad Gherman formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă la ora actuală. Cei doi au dezvăluit, timid, la începutul anului, că formează un cuplu, iar de atunci cei doi au făcut pași spre a-și consolida relația. Nu după mult timp de la anunțul că formează un cuplu, cei doi au decis să se mute împreună, în ciuda gurilor rele care au afirmat că au trecut la acest nivel mult prea devreme.
Se pare că acest lucru i-a ajutat foarte mult să-și dezvolte relația și să se iubească mai mult pe zi ce trece. Petrec foarte mult timp împreună și, ori de câte ori au ocazia, se duc în vizită la părinți acasă. Dacă data trecută Oana Moșneagu le-a arătat fanilor ei din mediul online că a venit împreună cu iubitul ei acasă la părinții săi, acum s-a întâmplat invers, au venit în vizită la părinții actorului.
Cum se înțelege Oana Moșneagu cu prăinții lui Vlad Gherman
Ieri, Oana Moșneagu și Vlad Gherman au decis să le facă o vizită părinților lui. Actorul a postat pe Instagram imagini în care fanii au observat că distracția și buna dispoziție erau la ele acasă. Pe când Vlad Gherman se afla în vechea sa camera, în care a locuit câtă vreme a stat cu părinții, acesta a mărturisit că Oana se simte foarte bine în preajma părinților lui, având de fiecare dată motive de veselie.
Cu această ocazie, le-a arătat admiratorilor și dormitorul lui, care era plin cu obiecte care au legătură cu actuala sa pasiune, pe lângă actoria, și anume muzica.
„Dormitorul meu din casa alor mei. Fraților, am venit în vizită. Profităm de această duminică. Mâine începem o nouă săptămână. Ai mei râd, cred că Oana le arată TikTok-uri sau ceva”, a spus Vlad Gherman pe rețelele de socializare, pentru fanii lui.