Care este preparatul la care poftește cel mai des Theo Rose în timpul sarcinii. „Le-am spus că vreau… ”
Theo Rose se pregătește intens pentru rolul de mămică. În vară, nu vor mai fi doar ea și Anghel, ci va veni pe lume și minunea lor de băiețel. Theo de abia așteaptă acest moment, mai ales că, din 2023, nu va mai fi ea mezina familiei, ci fiul său.
Theo Rose poate spune că anul acesta a fost unul productiv pentru ea, din toate punctele de vedere. Artista a bifat câteva proiecte de succes, printre care „Vocea României” și serialul „Clanul”. Însă, de acum încolo, fanii vor trebui să se învețe să o vadă mai rar. Iar asta pentru că, în viața ei, va apărea o altă prioritate.
Până când va veni pe lume băiețelul ei, Theo Rose se bucură din plin de sarcina pe care o are, mai ales că nu este deloc una grea. Vedeta este extrem de recunoscătoare pentru faptul că nu a avut deloc probleme cu sarcina. Ba chiar poate spune că nici nu a simțit că trece printr-o astfel de etapă.

În vară, Theo Rose își va ține băiețelul în brațe
În schimb, la capitolul pofte, Theo Rose are câteva preparate pe care le-ar mânca mereu. Unul dintre ele este pizza. Indiferent de oră, artista ar mânca pizza, iar recent, s-a supărat pentru că nu a putut găsi un restaurant care să livreze pizza la o oră târzie.
Totuși, în toată această perioadă, Theo Rose a avut un ajutor de nădejde și anume, pe iubitul ei. Vedeta a fost surprinsă de cât de grijuliu poate să fie Anghel Damian cu ea în toată această etapă importantă pentru amândoi.
Chiar dacă nu sunt de mult timp împreună, artista a simțit că regizorul serialului „Clanul” este sufletul ei pereche. Ba mai mult, aceasta a fost singurul bărbat din viața ei care i-a dat sentimentul de siguranță și „de acasă.”





