Haziran este una dintre cele mai iubite artise din showbiz-ul românesc.

Acum însă, face parte din categoria celor mai îndrăgite graviduțe. Iubita lui Luis Gabriel mai are foarte puțin și va deveni pentru prima dată mamă. Ea și cântărețul trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor, iar gândul că în scurt timp îli vor ține copilul în brațe îi face să devină și mai nerăbdători.

În aproximativ trei luni de zile, Hazrian va deveni mamă. Perioada sarcinii nu este deloc una ușoară, vedeta trecând prin mai multe stări. Fiecare sarcină este diferită, iar pentru iubita lui Luis Gabriel nu este atât de ușor. Nu suportă toate mirosurile, iar atunci când vine vorba de parfumul folosit pe perioada sarcinii, a fost ales cu mare grijă.

Ce parfum folosește Haziran și ce sumă plătește pentru el

Parfumurile și produsele de îngrijire personală sunt preferatele femeilor. Pentru că gusturile variază, pe piață există mai multe opțiuni. Haziran a descoperit care este parfumul al cărui miros îl poate suporta pe perioada sarcinii. Plătește pentru el suma de 676,00 lei, o sumă modică, pe care aproape orice femeie o poate plăti.

Ce pofte de graviduță a avut Haziran. Iubitul ei a încercat să i le îndeplinească pe toate

Luis Gabriel a spus despre mama copilului său că a avut multe pofte cât a fost însărcinată. Astfel, Haziran a avut pofte de piersici și nectarine. Chiar dacă era în plin sezon de iarnă, Luis Gabriel nu s-a lăsat până când nu a găsit fructele ei preferate.

„Se găsesc, dar tari ca piatra. Nu aveau niciun gust. Eu mi-am cerut soția pe scenă. Era primul concert în București. Eu vorbisem cu formația, aici a fost problema. Le-am spus, când urmează strofa, vă opriți. Și am cântat prima strofă, cu publicul, nu știa nimeni, i-am zis să vină lângă mine și când am ajuns la acea strofă, stop toți, m-am pus în genunchi și era ca un copil, nu mai știa să vorbească”, povestea iubitul lui Haziran.