Care este numele real al lui Jean de la Craiova. Solistul a povestit, în cadrul unei emisiuni tv, cum și-a ales numele de scenă și a explicat totodată de unde i-a venit ideea, ținând cont că el s-a născut în București, nu în Craiova. 

Care este numele real al lui Jean de la Craiova

În cadrul emisiunii lui Denise Rifai de la Kanal D, Jean de la Craiova a dezvăluit că numele său real din buletin este Jean Dumitrache. Manelistul a mărturisit că numele lui nu are nicio legătură cu Craiova. Pe când avea doar 16 ani, prietenii lui îi spuneau „Prințișorul din Pantelimon”. Dar de unde provine, de fapt, numele lui de scenă?

„Nu pot să spun că am avut de câștigat, dar cred că am dus numele de Craiova cu mândrie. Întrebarea asta o primesc oriunde merg. Mi-e greu să răspund, dar o să vă spun pentru prima dată. Era 1989, îmi făceam părul cu feonul să plec la o discotecă în Cișmigiu.

Afară era o nuntă pe strada unde stăteam la bloc, la cort și cânta Anghel de la Craiova, o voce extraordinară. Venea sunetul direct la urechea mea că aveam geamul deschis și am fugit acolo și am stat toată noaptea și mă uitam la el cum execută. Canta cu un stil oltenesc si ziceam că e timbrul care mi se potrivește mie.

Am început să ascult în casă și să cânt în stilul ăla. Și la Miss Piranda așa m-am trecut Jean de la Craiova și așa mi-a ramas. Cred că am dus cu mândrie numele și oamenii mă iubesc de acolo și cred că nu am greșit.”, a mărturisit Jean de la Craiova, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Cine este și cum arată soția lui Jean de la Craiova!

Jean de la Craiova, în vârstă de 51 de ani, este în permanență în atenția publicului. Cu toate acestea, fanii s-au întrebat mereu cine este soția solistului.

Cine este și cum arată soția lui Jean de la Craiova. El a declarat în repetate rânduri că are un mariaj fericit, dar au fost rare dățile în care a apărut alături de soția lui, Paula Dumitrache, în public.

De-a lungul timpului, femeia a refuzat vehement să apară în fața camerelor de filmat, împreună cu soțul ei. Manelistul a și explicat motivele pentru care mama copiilor săi, o fostă balerină, stă departe de lumina reflectoarelor.

Solistul, pe numele său adevărat Jean Dumitrache, a dezvăluit că partenera lui de viață este o femeie credincioasă, motiv pentru care nu și-a dorit niciodată să apară pe micile ecrane. Jean de la Craiova și Paula au împreună doi copii, pe Sabrina și Alexandru.

„Eu am o nevastă mai credincioasă, e apropiată de biserică. E mai apropiată de toată lumea, avem ritualuri bisericești, e în cercul ei de femei credincioase. La televiziune zice: «Du-te tu». Nu a apărut la nicio emisiune, doar acum câțiva ani!”, a declarat manelistul,  în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Paula Dumitrache este o fostă balerină, care l-a cunoscut pe muzician în 1994. La acea vreme, el cocheta cu sportul, făcând scrimă. „Am făcut sport, dar nu eram prea atent, eu luam ghetele. Am făcut şi scrimă, de dragul la sabie”, mărturisea manelistul, potrivit VIVA!