Cristiano Ronaldo este fără îndoială unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.  Cu toate acestea, el este cunoscut drept o persoană sigură pe sine și destul de arogantă, ceea ce nu este pe placul multor persoane.

Chiar dacă fotbalistul a reușit să își construiască această imagine publică de-a lungul anilor,Ronaldo este implicat în multe acțiuni caritabile, în care se implică cu tot sufletul. În anul 2015 chiar a primit titlul de „cel mai generos sportiv.”

De asemnea, Cristiano s-a făcut remarcat și prin corpul său perfect și aspectul său mereu îngrijit. Modul în care își aranjează părul, hainele de firmă, mașinile scumpe, toate acestea îl fac să se potrivească în tiparul obișnuit al fotbaliștilor celebrii.

Ce anume îl diferențiază totuși pe sportiv de restul persoanelor? Ronaldo nu are nici un tatuaj. El excelează într-un sport în care arta corporală este foarte populară, în special în rândul jucătorilor. Care este motivul acestei alegeri?

Unul dintre motivele pentru care Cristiano nu are tatuaje este pentru că își dorește să poată dona sânge cât mai des. Chiar dacă persoanele cu tatuaje pot dona, acest lucru este posibil abia după ce au trecut câteva luni de la realizarea ultimului lor tatuaj.

Fotbalistul dorește să ajute cât mai mult, tocmai de aceea este și donator de măduvă osoasă. El spune că ar face oricând aceleași alegeri și ar dona oricât de des este posibil. Din cele declarate de el, procesul este unul destul de simplu, iar sentimentul că ai reușit să ajuți altă persoană este unul foarte copleșitor.

Se poate spune că deși se încadrează în unele stereotipuri legate de fotbaliști, corpul netatuat al lui Ronaldo este dovada că sportivul își folosește faima și pentru a face lumea un loc cât mai bun.