Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu sunt două personaje nelipsite de pe micul ecran. Cei doi au făcut echipă în cadrul mai multor proiecte de televiziune, cel mai recent fiind „Prețul cel bun” difuzat pe Antena 1.

Ori de câte ori apar împreună, cei doi sunt protagoniștii unor momente spumoase și mereu sunt puși pe glume, stârnind amuzamentul telespectatorilor. Din acest motiv au atras și simpatia celor ce îi urmăresc.

Andrei Ștefănescu mărturisește că relația dintre el și Liviu Vârciu nu este una bună atunci când sunt în fața cameră, ci și dincolo de acestea. Andrei declară că petrece foarte mult timp alături de Liviu pe platourile de filmare, iar în momentul în care se termină un proiect, cei doi petrec timp alături de familiile lor.

„Ne vedem mai rar..”

Sursa: Social media

„Relația mea cu Liviu este una foarte bună. Atât în fata camerelor de luat vederi, cât și în spate, pentru că noi suntem nişte oameni foarte transparenţi. Sigur că, atunci când nu avem proiecte comune, ne vedem mai rar, pentru că proiectele comune ne țin împreună luni de zile, săptămâni întregi în care filmăm…

Aşa că, în momentul în care încheiem un proiect, fiecare dintre noi îşi ia câte un răgaz de câteva zile, o săptămână-două în care stă cu familia. Stă fiecare în liniștea lui.” a declarat Andrei Ștefănescu pentru Viva!

Cu toate că relația lor este una foarte bună, Andrei spune că în ultima vreme s-a văzut un pic mai rar cu bunul său prieten. Acest lucru s-a datarat din cauza pandemiei de COVID-19.

„În ultima vreme, ne-am vizitat un pic mai rar, de când cu pandemia, dar în mare parte relația noastră este una foarte bună și în afara camerelor și a studiourilor.” a spus Andrei Ștefănescu pentru sursa citată

În prezent, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu prezintă emisiunea „Prețul cel bun” de pe Antena 1.