Reclamă

Denise Rifai este una dintre cele mai apreciate jurnaliste de la noi din țară și pe bună dreptate. Aceasta a reușit să ridice de la zero o emisiune despre care vorbește toată lumea, o emisiune care a primit aplauzele tuturor, ba chiar și premii. Nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără ajutorul celor de acasă, iar un mare impact îl au și invitații aleși. Chiar și așa, Denise are un nume pe listă care nu i-a răspuns afirmativ, până acum.

Denise Rifai este una dintre jurnalistele care, atunci când își propune ceva, nu se lasă până nu reușește. Așa se face că, deși a început relativ recent proiectul „40 de întrebări cu Denise Rifai”, acesta a devenit una dintre cele mai urmărite emisiuni de la Kanal D. Este proiectul de suflet al lui Denise și nu este de mirare că investește foarte multă energie în el.

În spatele fiecărei ediții se află o muncă titanică, atât din partea jurnalistei, cât și din partea echipei cu care lucrează. Până acum, aproape că nu a fost emisiune despre care să nu se vorbească în presă și nici invitați care să nu lase publicul cu gura căscată. Ei bine, în ciuda tuturor acestor reușite, Denise Rifai mai are o dorință.

Care este invitatul pe care Denise Rifai și-l dorește cel mai mult la emisiunea „40 de întrebări”
Social media

„Vă așteptăm!”

Jurnalista este foarte mândră de parcursul emisiunii sale și nu ar schimba nimic din dinamica întrebărilor adresate până acum. Și, totuși, are un țel destul de măreț pe care speră să îl atingă cât mai repede, mai ales că știe că dacă ar reuși acest lucru, ar ajunge la inimile celor de acasă și mai multe.

Mai exact, Denise Rifai și-l dorește pe scaunul de la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” pe nimeni altul decât Președintele României, Klaus Iohannis și s-a asigurat că îi mai lansează, încă o dată, invitația clar și răspicat.

„Da, Președintele României trebuie să vină la 40 de întrebări! Domnul Președinte, vă așteptăm!”


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro