În perioada verii, mâncarea se strică din pricina temperaturilor ridicate. Așadar, din acest motiv, gospodinele obișnuiesc să pună mâncarea în frigider. Desigur, temperaturile scăzute pot să încetinească dezvoltarea bacteriilor. Însă, ce facem cu mâncarea atunci când este ținută la frigider și se strică? Iată care este ingredientul care strică mâncarea, chiar dacă o pui la frigider.
De fel, în zilele toride de vară, românii consumă multe ciorbe. Cum organismul are nevoie de multe lichide în aceste zile călduroase de vară, aceasta pare să fie una dintre cele mai recomandate mâncăruri. Așadar, atunci când vine vorba despre acest preparat culinar, ierburile proaspete sunt pe lista ingredientelor esențiale care dau aromă și gust ciorbei.
Mărarul este nelipsit din supele și ciorbele gătite de gospodine. Foarte multe gospodine preferă să adauge în ciorbă acest ingredient. Însă, mai mult ca sigur nu te-ai gândit că acesta este chiar ingredientul care îți strică mâncarea în frigider.
Mărarul, ingredientul care îți strică mâncarea, chiar dacă a fost pusă la frigider
Atunci când depozităm mâncarea la frigider, o depozităm cu gândul că se va păstra comestibilă pentru o perioadă mai îndelungată de timp. Pentru a se asigura că produsele nu se alterează, mai multe gospodine investesc bani într-un dezumidificator pentru bucătărie pe care îl folosesc, de preferat, vara.
Alte gospodine, în schimb, folosesc geluri de siliciu folosite în recipiente de alimente care le mențin uscate și comestibile înăuntrul frigiderului.
Însă, ce este de făcut atunci când epuizăm toate soluțiile de acest fel. Chiar un ingredient nefiert din frigidderul tău poate determina stricarea acesteia.
Se pare că mărarul este principalul „vinovat” în acest sens. Mâncarea care conține mărar, chiar și după o zi după ce ai pus-o în frigider, se strică. Cel mai indicat este ca mărarul să îl pui în ciorbă, la final, însă fără a-l fierbe. Verdeața trebuie fiartă chiar înainte de a stinge mâncarea.