Reclamă

Liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu, a vorbit despre tratamentul de care au parte deținuții în spatele gratiilor. Acesta vrea să combată știrile potrivit cărora Elena Udrea se confruntă cu probleme de sănătate, sau că ar fi intrat în vorba foamei. 

Bărbatul susține că Elena Udrea niciodată nu a fost în situația de a refuza mâncarea. Femeia primește zilnic hrana asigurată de penitenciar în regim de penitenciar. Mai mult decât atât, medicul unității trece conform programului, să o viziteze sau la dorința ei, așa cum se procedează cu oricare alt deținut. 

Ce condiții are Elena Udrea în închisoare

„ Pe scurt, nu există probleme majore, de genul că ar fi slăbit 10 sau 11 kilograme”, susține Cosmin Dorobanțu, citat de Impact.ro. 

După ce Elena Udrea a acuzat că este ținută ilegal în închisoare și se plânge că nu și-a văzut fiica de trei luni, Cosmin Dorobanțu susține că aceasta a refuzat să își vadă copilul, pentru că îl minte că este plecată la muncă în Italia. 

Care este, de fapt, adevărul? Șeful sindicaliștilor din penitenciare a dat detalii despre Elena Udrea: A refuzat să își vadă copilul
social media

„Povestea asta că „sunt plecat la muncă în Italia, când de fapt eu sunt în altă parte” e una care circulă în pușcăriile noastre. Ți-e rușine să te afli la pușcărie și atunci preferi să inventezi o scuză. Dar când ai făcut ce ai făcut, și pentru fapta ta ai ajuns la închisoare, tot la muncă în Italia ai fost?”, s-a întrebat retoric liderul FSNAP. 

Elena Udrea, condamnată la închisoare

Elena Udrea a fost condamnată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Înainte cu o zi de a se da sentința de către magistrați, Elena Udrea a plecat din țară. După ce a fost dată în urmărire internațională, aceasta a fost prinsă de către oamenii legii din Bulgaria, pe 7 aprilie. 

Avocatul acesteia susține că femeia nu a fugit din țară, ci se ducea în Grecia fiindcă avea o programare la o clinică de specialitate. Conform avocatului, Elena Udrea încerca să mai facă un copil. Din aprilie și până în prezent, fostul ministru al Dezvoltării a stat încarcerată într-o închisoare din Bulgaria.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro