Reclamă

Regina Elisabeta a II-a a condus Marea Britanie timp de 70 de ani. Vestea morții sale a zguduit întreaga planetă, iar acum, toată lumea îi aduce un omagiu. Cu toate că a avut un defect fizic, el nu s-a rușinat niciodată de el și a fost cu zâmbetul pe buze. 

Regina Elisabeta a fost cel mai longeviv monarh care s-a stins în urmă cu o săptămână. Aceasta a fost iubită de întregul popor și toți îi regretă dispariția. Bunătatea sa a fost remarcabilă, dar nici simțul umorului nu a lipsit, uneori, chiar în cele mai importante momente ale întâlnirilor oficiale.

Majestatea sa a avut un defect fizic de care toată lumea știa, dar nimeni nu-l băga în seamă. Regina nu avea dinții  drepți și nici culoarea nu era albă. În ciuda acestui lucru minor, Elisabeta a fost mereu cu zâmbetul pe buze și a condus poporul cu multă dedicare și iubire. Totodată, aparițiile sale erau remarcabile, alegând mereu culori vesele care să atragă privirile tuturor.

Social media

Testamentul Reginei Elisabeta a fost sigilat

Sigilarea testamentelor membrilor familiei regale datează încă din anul 1910. Executorul testamentar este obligat ca după moartea unui înalt membru al familiei regale să solicite Secţiei pentru Familie a Înaltei Curţi din Londra sigilarea testamentului. Judecătorii au aprobat întotdeauna această cerere, fără excepție. 

În aprilie 2021, odată cu moartea Prințului Philip, soțul reginei, aplicarea sigiliului a venit în grija lui Andrew McFarlane. El a oferit publicului o explicație cu privire la acest procedeu.

„Gradul de publicitate pe care publicarea l-ar atrage probabil ar fi foarte extins şi contrar obiectivul de păstrare a demnităţii suveranei.”, a precizat Andrew McFarlane.

Testamentul Reginei Elisabeta va fi depozitat împreună cu cel al soțului ei, prințul Philip. Se va depozita și cel al mamei sale, Elizabeth și a surorii, prințesa Margaret, decedate în urmă cu două decenii. Documentul scris de monarh va fi deschis abia peste 90 de ani.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro