După doi ani de relație și o cerere în căsătorie, Bibi și Antonio Pican au decis că a venit vremea să meargă pe drumuri separate. Cei doi și-au anunțat despărțirea în mediul online, iar fanii au fost surprinși să afle vestea. Care au fost motivele separării celor doi?
Bibi și Antonio Pican nu mai formează un cuplu. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragostea adolescentină, însă lucrurile nu au mai mers. Se pare că aceștia s-au maturizat și și-au dat seama că nu sunt potriviți unul pentru altul. Mai mult, Bibi a recunoscut că în ultimul timp a fost foarte concentrată pe carieră, așa că relația s-a răcit.
„Fac atâtea lucruri și aș mai cere un pic de timp, nici eu nu știu cum de fac atâtea. Parcă mi-aș dori un pic mai mult timp. Mi se pare că am atât de multe de făcut, mă descurc și asta datorită faptului că o am pe mami lângă mine, care reușește să-mi organizeze programul. Dacă n-ar fi fost ea nu știu ce făceam. Eu sunt artist cu capul în nori. Nu mai e timp, deși mă trezesc devreme, parcă clipesc și vine seara.
Timp pentru mine, recunosc că în ultima perioadă nu am mai avut. Recunosc, m-am concentrat pe proiectele mele, pe cariera mea. Așa mi-am și dorit să fie. A fost o perioadă în care simțeam că, dacă nu mă concentrez pe cariera mea, o să o iau razna. O să vină momentul să mă concentrez și pe mine după ce voi termina proiectele mele”, a declarat Bibi, potrivit click.ro.
Ce plauri are Bibi după despărțire
Acum Bibi se gândește mai mult la ea și simte că are nevoie de o pauză de la tot. Tânăra așteaptă cu nerăbdare momentul în care va finaliza proiectele în care este implicată, iar apoi își dorească să aibă timp și pentru ea. Bibi visează la o vacanță și la câteva momente de liniște alături de mama sa.
„Aș vrea să petrec timp doar cu mama mea, efectiv mama mea, nu cu managerul meu. Să mergem la un film, la o cafea, un masaj, să o scot undeva. Mi se pare că putem să facem diferența între artist manager și fiica mama.
Vacanță nu am mai avut, vreau să plec la Paris, dar să mă liniștesc cu proiectele pe care le lansez, dar după ziua mea (10 mai e ziua ei, n.r), sau după sesiune, să plec la Paris, o săptămână. Nu am fost niciodată, însă mă atrage orașul acela. Mă cheamă Parisul la el. Fără ajutorul mamei n-aș fi aici, unde sunt și chiar face foarte multe sacrificii pentru mine având în vedere că are serviciul ei și în același timp reușește să se ocupe și de mine ca artist dar și fiică”, a mai spus Bibi.