Irina Fodor a vorbit despre experiența „America Express”.

Deși difuzarea la Antena 1 a celui mai nou sezon al emisiunii „America Express” a început săptămâna trecută, filmările pentru această emisiune au avut loc în vara anului 2022.

Înainte de a începe filmările, atât concurenților, cât și echipei li s-a făcut un training. Aceștia au fost instruiți pentru a-i ști ce îi așteaptă pe durata desfășurării filmărilor. Însă, Irinei Fodor, cel mai frică i-a fost de confruntările dintre carteluri.

Zonele în care filmau erau de cele mai multe ori periculoase, iar răpirile erau ceva obișnuit. De altfel, prezentatoarea emisiunii mărturisește că poveștile pe care le-a auzit au oripilat-o de-a dreptul.

Irina Fodor: „Mi-au făcut părul măciucă”

Sursa: Colaj Substantial

„Trebuia să avem în gând constant trainingul de securitate de la începutul sezonului, în care ni s-a explicat cum să evităm ciupiturile scorpionilor, mușcăturile șerpilor sau confruntările cartelurilor.

Cred că de cei din urmă îmi era cel mai teamă. Frica era să nu ne aflăm, la un moment nepotrivit, în locul nepotrivit. În Mexic, răpirile pentru răscumpărări sunt ceva la ordinea zilei, iar poveștile pe care le-am auzit pe acolo mi-au făcut părul măciucă.” a declarat Irina Fodor pentru TV Mania

Sezonul acesta al emisiunii „America Express” a debutat mult mai târziu decât s-ar fi așteptat fanii show-ului. Cei care urmăresc emisiunea cu sufletul la gură au parte de patru ediții pe săptămână. Show-ul poate fi urmărit în zilele de duminică, luni, marți și miercuri de la ora 20:00 la Antena 1. De la începutul difuzării acestui sezon, reality show-ul s-a impus lider de audiență de fiecare dată, „zdrobind” astfel concurența.

Conform informațiilor apărute în spațiul online, ultimele echipe care s-au bătut pentru premiul cel mare au fost: Andreea Bălan și Andreea Antonescu, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Cătălin Bordea-Nelu Cortea. Se pare că cei din urmă ar fi câștigătorii. Rămâne de văzut, însă, cine va pune mâna pe marele premiu.

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.