Reclamă

Recent eliminat de la ,,Survivor România”, Radu Itu a făcut câteva dezvăluiri cu privire la greutățile întâmpinate în timpul competiției. Așa cum era de așteptat, una dintre cele mai dificile situații a fost legată de hrană. 

Radu Itu: ,,Într-adevăr, a fost cam puțin pentru mine”

Pălărierul a mărturisit într-un interviu că nu și-a dorit să părăsească ,,Survivor România”, dar problemele de sănătate nu l-au ocolit. Acesta a mărturisit că încerca de două săptămâni să aducă puncte echipei. Din păcate, accidentarea l-a împiedicat să mai facă performanță la ,,Survivor România”.

,,Într-adevăr, a fost cam puțin pentru mine, pentru că eu îmi doream foarte mult să particip în această competiție, de câțiva ani de zile, și mai aveam foarte multe de spus, dar Dumnezeu mi-a dat accidentarea aceasta și oamenii de acasă au înțeles că mă chinui de două săptămâni și nu m-au mai votat. Asta este, mergem înainte! Capul sus și joc de glezne”, a spus Radu Itu pentru ciao.ro. 

Care a fost cea mai mare provocare pentru Radu Itu la ,,Survivor România'': ,,Îmi făceam griji, aveam foarte multe gânduri în cap''
Instagram

Radu Itu: ,,Cel mai greu mi s-a părut nemâncatul”

Fostul concurent a mărturisit că primele săptămâni în cadrul emisiunii au fost extrem de grele. Era vorba de o luptă la nivel psihic, înainte de una care presupunea hrană mai puțină, condiții deloc bune și dormit pe jos.

Radu Itu a precizat că hrana puțină a fost o adevărată provocare pentru el, pe lângă faptul că nu își cunoștea colegii.

„Cel mai dificil moment pe care l-am trăit în această competiție a fost în primele două-trei săptămâni, până s-au obișnuit organismul și mintea cu ceea ce presupune jocul, cu nemâncatul.

Îmi făceam griji, aveam foarte multe gânduri în cap. Cred că aș putea sintetiza că nemâncatul și oamenii necunoscuți cu care am stat în tabără… au fost cele mai dificile aspecte.
Cel mai greu mi s-a părut nemâncatul. Probele nu mi s-au părut dificile deloc, dar pe fond de stres, nemâncat și așa mai departe păreau că sunt foarte dificile”, a mai spus fostul concurent de la ,,Survivor România”, notează sursa citată anterior.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro