Andreea Antonescu și-a petrecut în Statele Unite ale Americii sărbătorile, iar în ziua plecării spre România, a postat o poză incendiară

Andreea Antonescu trăiește clipe minunate alături de oamenii dragi din viața sa. Vedeta a fost extrem de ocupată în ultima perioadă, ocupându-se de cariera sa, dar și de creșterea micuței sale, Sienna. De multe ori, diva își bucură fanii cu postările pe care le publică, iar de această dată a lăsat puțin loc imaginației. Poza sa într-un costum destul de trasparent, a strâns mii de aprecieri într-un timp foarte scurt.

O apariție incendiară

Cardiacilor, mâna la ochi! Cum s-a fotografiat Andreea Antonescu, în Santa Monica. A lăsat la vedere...FOTO
Instagram

„Foarte frumoasa si foarte sexy” ; „Ești superbă!” ; „Foarte frumoasa si drăguță și minunată și sexy” ; „Ești genială” , sunt doar câteva dintre comentariile internauților care își arată aprecierea față de Andreea.

Îmbrăcată toată în alb și lasând puțin loc imaginației, Andreea Antonescu sigur a atras foarte multe privi. Chiar dacă îmbrăcămintea este transparente și se pot vedea cu ochiul limpede mameloanele, diva nu are absolut niciun motiv să se ferească sau să se simtă stânjenită. Împreună cu această poză, și-a anunțat și venirea în țară.

De Crăciun și de Revelion, Andreea Antonescu și Sienna au mers în vizită la Traian Spak, în America. Acolo s-au adunat toți cei dragi pentru sărbătorile de iarnă. Chiar dacă Andreea și Traian s-au despărțit, cei doi se înțeleg foarte bine, iar mai mult decât orice, îi interesează fericirea Siennei.

”De data asta toată lumea a zis prezent la această sărbătoare, de Crăciun, de Revelion. Noi suntem în relații foarte bune. Însă înainte de orice, cu toate că ne-am separat, știm foarte bine care ne e scopul și planul. : Sienna să fie fericită, să-i fie bine. Noi ca părinții, pentru că indiferent de orice acest statut nu ne va fi luat de nimeni niciodată. Facem orice ca acest copil să fie fericit”a spus Andreea Antonescu, conform SpyNews.