Căpșunile românești, apărute cu aproape o lună mai devreme față de alți ani pe piață, se vând cu nici mai mult, nici mai puțin de 40 de lei pe kilogram, potrivit Antena3.ro.
„Miezul căpșunilor este delicios, fructele sunt foarte mari și aromate. Culesul este greu, în sensul că trebuie să stai foarte mult aplecat, dar este plăcut când vedem căpșuni mari. Luna aceasta este o producție foarte bună”, declară un producător de căpșuni.
Un alt producător subliniază că vremea caldă a determinat coacerea mai devreme a căpșunilor: „Gustul lor este mai bun datorită faptului că a fost soare”.
Specialiștii atestă că căpșunile sunt foarte sănătoase, având un conținut bogat în antioxidanți și vitamine, dar și fiind sărace în calorii, cu doar aproximativ 32 de calorii la jumătate de cană. Acestea sunt o sursă excelentă de vitamina C, mangan, acid folic (vitamina B9) și potasiu. Compușii vegetali și antioxidanții din căpșuni pot avea beneficii pentru sănătatea inimii și controlul zahărului din sânge.
Fructele de pădure, precum căpșunile, pot îmbunătăți sănătatea inimii, pot scădea nivelul de zahăr din sânge și pot ajuta la prevenirea cancerului, conform unui studiu efectuat la persoane de vârstă mijlocie cu factori de risc bine stabiliți pentru boli de inimă. Acest studiu a constatat că fructele de pădure pot îmbunătăți colesterolul HDL (bun), tensiunea arterială și funcția trombocitelor din sânge.
Căpșunile pot, de asemenea, să îmbunătățească starea antioxidanților din sânge, să reducă stresul oxidativ, să reducă inflamația, să îmbunătățească funcția vasculară, să îmbunătățească profilul lipidic din sânge și să reducă oxidarea dăunătoare a colesterolului LDL (rău), conform healthline.com.