Reclamă
Reclamă

Temperaturile caniculare din aceste zile pot dubla sau chiar tripla factura de electricitate. Costurile depind de consum, în special de cât de mult folosim aparatul de aer condiționat și la ce temperatură îl setăm. Un calcul simplu arată că pentru un apartament cu două camere, factura poate ajunge chiar și la 350 de lei doar din utilizarea aerului condiționat.

Aparatul de aer condiționat este unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică, necesitând aproximativ 45% din energia locuinței, arată statisticile. Pe timpul verii, acesta influențează vizibil facturile la electricitate.

Un apartament cu două camere consumă într-o lună normală în jur de 100 kWh. Cu aparatul de aer condiționat oprit, factura ajunge la aproximativ 68 de lei. Dacă, în schimb, ținem aparatul pornit timp de 4 ore pe zi la o temperatură de 25 de grade, consumul crește la 185 kWh pe lună, ridicând factura la 150 de lei.

Reclamă

Într-o lună caniculară, cu aerul condiționat activ 6 ore pe zi, consumul poate ajunge la 270 kWh. În acest caz, factura aproape se triplează, ajungând la 350 de lei. De aceea, este important să folosim inteligent aparatele care ne fac viața mai ușoară. Menținerea în bune condiții a aparatelor și setarea adecvată a temperaturii sunt esențiale, deoarece fiecare grad în minus înseamnă o creștere a consumului cu 8%.

Dumitru Chisăliță, expert în energie, a explicat la Digi24 cum putem micșora factura la energie electrică în această perioadă: „Sunt câteva trucuri simple. Primul este oprirea efectului de seră al razelor solare, deci o umbrire pe interior sau exterior, ceea ce înseamnă câteva grade în minus în casă. Al doilea este aerisirea apartamentului, mai ales dimineața, când temperatura nu este ridicată. Trebuie să ventilăm casa și apoi să o aerisim.

Aparatul de aer condiționat trebuie setat în această perioadă la 25-26 de grade, nu la 21-22 de grade. Doar așa facturile nu vor crește atât de mult.” El a explicat că „setarea la 25-26 de grade nu afectează organismul, evitare trecerile bruște de temperatură previn problemele de metabolism, chiar dacă simțim că este benefic”.

Referindu-se la pana de curent cauzată de caniculă care a provocat haos în Balcani, Chisăliță a declarat că „ziua de ieri nu afectează pe termen scurt facturile, dar arată că există dezechilibre și că trebuie gândite soluții la nivel macroeconomic și microenergetic”.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro