Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „O lovitură directă în inima democrației”. Update

Biroul Electoral Central (BEC) a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2025, într-o ședință tensionată desfășurată duminică, 9 martie. Hotărârea a fost luată în urma analizării documentației depuse, fiind semnalate mai multe probleme procedurale, inclusiv lipsa unei semnături pe una dintre anexele dosarului. În paralel, peste 1.200 de contestații au fost înregistrate împotriva candidaturii acestuia.
Reacția lui Călin Georgescu: „O lovitură în inima democrației”
După anunțul oficial al BEC, Călin Georgescu a reacționat imediat pe rețeaua X, acuzând o încălcare gravă a principiilor democratice.
„O lovitură directă în inima democrației din întreaga lume! Mai am un mesaj! Dacă democrația din România eșuează, întreaga lume democratică va cădea. E doar începutul. E atât de simplu.
Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie”, a transmis acesta.
Susținătorii lui Georgescu, revoltați de decizia BEC, s-au adunat în fața instituției, cerând explicații și contestând invalidarea candidaturii. Situația a degenerat rapid, iar forțele de ordine au fost nevoite să intervină pentru a restabili ordinea.
Protestele escaladează în fața BEC: forțele de ordine intervin
În jurul orei 19:45, protestele au devenit violente, mai mulți manifestanți urcându-se pe zidurile unor clădiri din zonă și încercând să forțeze cordonul de jandarmi. Un jandarm a fost lovit de protestatari și scos de colegii săi din mulțimea furioasă.
Oamenii au rupt gardurile de protecție montate de forțele de ordine și au scandat „Jandarmeria apără hoția”. În urma escaladării tensiunilor, Jandarmeria a emis un comunicat de presă, explicând măsurile luate pentru a controla situația.
„Pe fondul unei decizii a Biroului Electoral Central, participanții la adunarea publică nedeclarată au forțat cordonul de jandarmi, cu scopul de a intra în sediul instituției.
În acest context, pentru aplanarea situației, jandarmii au folosit un pulverizator de mână cu substanță iritant-lacrimogenă.
Facem apel către participanți să evite orice încălcări ale legii, să își păstreze calmul, să manifesteze pașnic și civilizat și să dea curs dialogului cu echipele de jandarmi specializate”, au transmis reprezentanții forțelor de ordine.
Decizia BEC și detaliile ședinței
Înainte de anunțul oficial privind invalidarea candidaturii, ședința Biroului Electoral Central a fost suspendată temporar din cauza unei probleme semnalate în dosarul lui Călin Georgescu. Potrivit Digi24, pe una dintre anexele depuse lipsea semnătura candidatului, aspect care a generat discuții între reprezentanții partidelor și judecători.
După reluarea deliberărilor, BEC a supus la vot validarea candidaturii. Rezultatul a fost clar: patru voturi „pentru” și zece „împotrivă”, ceea ce a condus la excluderea lui Georgescu din cursa electorală.
În același timp, susținătorii săi, prezenți în fața instituției, au reacționat agresiv la aflarea deciziei. Tensiunile au escaladat rapid, iar forțele de ordine au fost nevoite să acționeze pentru a preveni intrarea protestatarilor în sediul BEC.
Procedura legală și posibilitatea contestării
Decizia BEC nu este definitivă. Conform legislației electorale, orice candidat căruia i-a fost respinsă candidatura poate contesta hotărârea în termen de 48 de ore la Curtea Constituțională. Dacă judecătorii admit contestația, BEC este obligat să valideze candidatura, însă, dacă aceasta este respinsă, decizia devine irevocabilă, iar persoana vizată nu mai poate participa la alegeri.
În cazul lui Călin Georgescu, rămâne de văzut dacă acesta va alege să conteste decizia. Între timp, candidaturile altor politicieni, inclusiv cea a lui Nicușor Dan, au fost validate, chiar dacă și împotriva acestuia au fost depuse aproximativ 300 de contestații.
Călin Georgescu și parcursul său electoral
Candidatul a depus oficial dosarul pentru alegerile prezidențiale pe 7 martie, susținând că a strâns 324.000 de semnături. La momentul respectiv, Georgescu se afla sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de instigare la infracțiuni contra ordinii constituționale.
„Am depus dosarul de semnătură cu 324.000 de semnături din respect pentru poporul român care a înțeles să-și apere democrația și libera exprimare. Am trecut prin foc și sabie în toată această perioadă. Prin suferință am aflat valorile adevărate. Le spun tuturor că este bine să ne apărăm democrația, este bine să ne luptăm pentru libertate și pentru pace, așa cum au făcut-o strămoșii noștri.
Am ridicat steagul democrației și libertății, pe care îl îmbrățișăm alături de președintele Donald Trump și de vicepreședintele JD Vance. Am un singur mesaj pentru sistemul corupt și pentru clasa politică abjectă aflată la putere: le transmit așa, că în acest moment tot mapamondul se uită la măreția poporului român.
S-a putut o dată (n.r. anula alegerile), dar nu va mai exista și a doua oară (…) modul în care au distrus democrația. Vor fi judecați de toate instanțele și de legile umane și divine”, a declarat Georgescu la ieșirea din sediul BEC.
În perioada următoare, rămâne de urmărit dacă acesta va contesta decizia și cum vor evolua protestele organizate de susținătorii săi.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨