Ecaterina Teodoroiu scrie din nou istorie. BNR a anunțat că aceasta este prima femeie al cărei chip se va afla pe o bancnotă de largă circulație monetară. Mai exact, chipul eroinei de la Jiu va fi imprimat pe bancnota de 20 de lei care va fi pusă în circulație mai repede decât se așteptau românii.
De când vom putea folosi bancnota cu Ecaterina Teodoroiu?
De câți ani buni, activistele de la noi din țară au militat pentru introducerea unei bancnote cu chip feminin. Cea mai vehementă în această mișcare a fost Janina Nectara și se pare că i-a reușit. De la 1 decembrie vom avea prima astfel de bancnotă care va fi pusă în circulație. Anunțul a fost făcut de către BNR, motivând că Ziua Națională a României este cel mai bun prilej pentru o astfel de lansare.
„Începând cu data de 1 decembrie 2021, Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Noua bancnotă va fi prezentată publicului vineri, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății. Se susține, astfel consolidarea egalității de gen în societatea românească.”, a anunțat BNR.
„În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă; unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar. (…) Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului”, potrivit comunicatului de presă transmis de BNR.
Bancnota cu Ecaterina Teodoroiu va avea pe spate o grafică specială. Aceasta va include o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești și o floare de crin.