Theo Rose și Anghel Damian au demonstrat că iubirea nu are nevoie de timp pentru a se concretiza.

Cei doi se cunosc de multă vreme, însă, abia acum și-au dat seama că ar forma un cuplu pe cinste. Artista și regizorul au făcut deja primii pași spre întemeierea unei familii, iar în vară, va veni pe lume primul lor băiețel.

Theo Rose trăiește una dintre cele mai emoționante perioade din viața ei. În curând, va deveni mămică, iar acesta este cel mai frumos lucru care i se putea întâmpla. Pe tot parcursul perioadei de sarcină, Anghel Damian a fost un iubit extrem de protectiv. Regizorul a avut grijă ca partenerei lui să nu îi lipsească nimic și nici să nu fie supusă la eforturi prea mari.

Theo Rose este însărcinată în cinci luni. Vedeta a recunoscut că, în ceea ce privește relația cu Anghel, a luat pașii pe sărite. Și anume, nu s-a gândit la logodnă, la o casă a ei și apoi la copil, ci oridinea a fost inversă. Artista nu regretă nicio secundă deciziile luate. Ba chiar crede că, la final, puzzle-ul lor se va completa în cel mai frumos mod posibil.

Când se vor căsători Anghel Damian și Theo Rose. Regizorul a făcut marele anunț
social media

Theo Rose și Anghel Damian de abia așteaptă să își țină copilul în brațe

Jurata de la „Vocea României” a recunoscut că primește deseori întrebări legate de o posibilă căsnicie cu Anghel Damian. Artista nu are planuri în această direcție și se pare că nici partenerul ei nu se grăbește să facă acest pas. Anghel nu crede că fericirea constă într-un act, mai ales acum, când în viața lui va apărea un copil.

Ba mai mult, nici nu vor să audă de o petrecere prea mare, cu mulți invitați. Cel mai probabil, regizorul și artista se vor cununa pentru că vor ca cel mic să aibă un nume de familie.

„Mie nu mi se par nunțile ceva extraordinar. În general nu te distrezi la nunți”, a declarat Anghel Damian în podcastul lui Gojira.