Reclamă

Mult a fost, puțin a mai rămas până la deschiderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Brașovenii și-au făcut, deja, planurile de călătorie, dar nu sunt singurii care numără zilele până la marele eveniment. Deși rutele nu sunt deloc multe și diversificate, aeroportul este o salvare pentru mulți din acea zonă a țării.

Începând din vara acestui an, Brașovul va avea de câștigat pe plan economic și nu numai. În curând, se va deschide Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, iar asta înseamnă foarte mult pentru pasionații de călătorie și nu numai.

Momentan, cei din administrația județeană au comunicat doar primele rute care vor fi operate. Astfel, primele zboruri, începând cu 15 iunie vor fi către Londra și Dortmund. La stabilierea lor au fost luat în calcul numărul mare de români din comunitățile din afară.

Pe lângă turiști, fericirea deschiderii noului aeroport se citește și pe chipul medicilor stomatologi. Cabinetele din Brașov așteaptă cu sufletul la gura pacienții care vor putea ajunge într-un timp semnificativ mai scurt la programări.

Aeroportul din Brașov, impact pozitiv asupra economiei

Cei din breasla medicală estimează că turismul dentar va bifa și el o creștere semnificativă. Fără doar și poate, cu rute operaționale către și dinspre Brașov, multor pacienți le va fi mult mai ușor să se deplaseze la tratamente sau intervenții stomatologice. În prezent, o mare parte dintre pacienți au rețineri din cauza distanței.

Când se va deschide Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Au fost afișate, deja, primele curse
Youtube

Dr. Mihaela Albu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov, are speranțe mari în ceea ce privește avantajele cu care vine la pachet deschiderea noului aeroport din Brașov.

„Suntem foarte încântați. Ceea ce am văzut ne-a dat un motiv de reală speranță și mândrie și suntem convinși că Brașovul va avea de câștigat, atât mediul economic, dar și noi, ca și breaslă, stomatologii, pentru că se știe că medicii stomatologi români sunt bine cotați în afară și sunt medici foarte buni.

De asemenea, să știe că dotările cabinetelor noastre sunt de excepție și avem foarte mulți pacienți plecați care revin la tratamente în România. Ei bine, acești pacienți vor avea șansa să revină mult mai ușor”, a spus aceasta potrivit g4media.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro