Nu este nevoie de o introducere grandioasă pentru Theo Rose, este clar că vedeta este una dintre cele mai iubite și îndrăgite artiste de la noi. Dovadă stă numărul de fani de pe rețelele sociale, dar și cel al concertelor. Admiratorii cântăreței vor să afle când va face aceasta pasul cel mare și va ajunge în fața altarului alături de Alex Leonte, iubitul ei.
Decizia stă în mâinile partenerului
Tinerii sunt împreună de ani buni, iar artista a mai făcut declarații în această privință. Vedetei îi stă gândul la măritiș, cu atât mai mult cu cât și-a făcut și planuri despre cum ar vrea să arate marele eveniment. Ploieșteanca a recunoscut că nu este ușor să fii iubitul Theodorei, tocmai de aceea îl apreciază mult pe partenerul său.
„Normal că mi-am imaginat nunta și în Maldive, pe o plajă, frumos. Eu cu el și cu un preot, și cu încă 3, 4 zgarabeți în spatele nostru. Normal că mi-am imaginat scenariile astea, dar acum, la ce program am, Dumnezeu știe pe unde oi apuca să fac nunta. Parcă vezi că ajung să zic da și după mă duc că am cântare sau filmare, sau ce-oi avea”, a declarat Theo Rose într-un interviu.
Cântăreața lasă la latitudinea iubitului decizia. Știe că este un stres pentru partenerul său, pentru că nici ea nu este tocmai normală, ba chiar se declară a fi o „poamă”. În același timp, nici nu vrea să grăbească lucrurile, pentru că graba strică treaba.
Pentru Theo, Alex este iubitul perfect
Șatena susține că nepotul lui nea Marin reprezintă omul perfect pentru o artistă. Bărbatul nu este gelos și înțelege absolut tot ceea ce se întâmplă. Cei doi locuiesc în acest moment împreună și se simt extrem de bine unul în preajma celuilalt.
„N-am avut niciodată probleme. Înțelege absolut tot și urmează să vedeți niște chestii, că în videoclipuri se mai întâmplă lucruri. Nu îi face nici lui plăcere să vadă, că nu e masochist, dar mă susține în tot ce fac. Eu mai am gura mare câteodată, trebuie să recunosc, nu e ușor pentru el”, a mai adăugat artista.