Reclamă

Vineri, 15 noiembrie, Grupul DIGI a lansat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul său proiect de împădurire, în colaborare cu Asociația Act For Tomorrow, în localitatea Vânătorii Mici din județul Giurgiu. Prin acest proiect, 3.100 de puieți sunt sădiți, urmând să contribuie la refacerea unei zone predispuse deșertificării.

Sub deviza „Rădăcini puternice, crescute cu grijă și responsabilitate”, 85 de voluntari DIGI și-au unit forțele pentru a revitaliza aproape un hectar de teren, plantând o varietate de specii forestiere, printre care frasin, ulm, arțar, salcâm, dud și sălcioară, toate atent selectate pentru a susține biodiversitatea locală și refacerea solurilor erodate.

Ediția inaugurală a campaniei a adus împreună, alături de comunitatea de voluntari DIGI, pe jurnalistul Lucian Mîndruță și Dr. Bogdan Ivănescu, realizator Digi World. „În urmă cu 4 – 5 ani, am plantat pentru prima dată în această zonă, iar copacii mei de atunci au depășit astăzi de trei ori înălțimea mea. Revin mereu cu plăcere fiindcă știu că aici pot vedea cum eforturile noastre chiar prind rădăcini și dau roade”, a declarat Lucian Mîndruță. Bogdan Ivănescu a completat: „Pădurile ne ajută să combatem efectul de seră și reprezintă o barieră naturală împotriva fenomenelor meteo extreme”.

Andrei Coșuleanu, Președinte Act For Tomorrow, a subliniat importanța proiectului: „Plantarea Pădurii DIGI constituie un exemplu al responsabilității noastre față de natură și de viitor, totodată și o promisiune că împreună putem face o schimbare reală”.

Pe parcursul următorilor cinci ani, Asociația Act For Tomorrow va monitoriza evoluția puieților și va efectua lucrări de întreținere pentru a asigura succesul proiectului de împădurire.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro