Digi24 reîncepe, marți, 22 octombrie, campania „Avem același sânge” în București, o inițiativă susținută de angajații Senatului României la inițiativa Sindicatului Personalului Contractual și al Sindicatului Funcționarilor Publici Parlamentari. Acțiunea de donare va avea loc la Parlamentul României, în Foaierul sălii „Regele Mihai I”, cu acces prin intrarea B3 de pe Calea 13 Septembrie nr. 1-3, între orele 8:00 și 14:30.
Evenimentul va fi sprijinit de echipa Digi24 în colaborare cu personalul medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină București, iar jurnalista Carla Tănasie va transmite în direct pe Digi24 desfășurarea evenimentului de donare.
„Avem același sânge” este primul proiect național inițiat de o televiziune de știri, având scopul de a susține pacienții și de a încuraja autoritățile să accelereze reorganizarea sistemului de transfuzie – un factor critic pentru supraviețuirea multor bolnavi. Demersul, început pe 1 decembrie 2022, a avut un impact semnificativ în comunitate, iar personalul medical asigură că procesul de donare include și o verificare a stării de sănătate a donatorilor, identificând astfel eventuale probleme medicale timpurii.
Proiectul „Avem același sânge” al Digi24 a fost recunoscut și premiat la nivel național de mai multe entități, inclusiv Casa Regală a României, Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards și Romanian CSR Awards, fiind apreciat pentru impactul său social.
Digi24 încurajează pe toți cei interesați să participe la această inițiativă, subliniind că doar prin eforturi comune se poate aduce o schimbare reală în viețile pacienților din România. Campania este susținută de SANADOR.