Reclamă

Campania Digi 24 „Avem același sânge” readuce în atenția publicului român necesitatea vitală a donării de sânge, într-un efort de solidaritate ce devine tot mai important, având în vedere scăderea semnificativă a numărului de donatori, conform afirmatiilor medicilor. Printr-un apel lansat chiar din Parlamentul României, campania subliniază că sistemul de transfuzie sanguină din țară, de o importanță strategică, are nevoie urgentă de modernizare.

Inițiativa a fost imediat susținută de zeci de angajați din Parlament, care s-au înscris voluntar pe lista donatorilor de sânge. Adriana Manole, președintele Sindicatului Personalului Contractual din Senatul României, a declarat: „Colegii noștri s-au mobilizat și au fost chiar încântați. Nu vă ascund faptul că ne-au tot întrebat când este următoarea etapă, dacă mai facem, și le-am spus că vrem să devină o tradiție acest eveniment și măcar noi, salariații, să dăm un exemplu de umanitate și de ajutor către toți cei care au într-adevăr nevoie de acest sânge, care este atât de greu de obținut. Nu se cumpără, se donează”.

Ionuț Aichimoaie, președintele Sindicalului Funcționarilor Publici Parlamentari din Senatul României, a subliniat importanța gestului de solidaritate: „Vreau să vă mulțumesc pentru că participați la a treia campanie aici, în Parlamentul României, și vreau să le mulțumesc și colegilor pentru empatia de care au dat dovadă pentru a dona sânge, pentru a aduce o picătură de speranță pentru cei suferinzi. Am avut chiar o colegă la Spitalul Militar, diagnosticată cu cancer, care a avut nevoie de sânge din partea colegilor, deci chiar este nevoie”.

Susținut de SANADOR, proiectul se desfășoară cu scopul de a asigura că donarea de sânge primește atenția și sprijinul necesare din partea populației și instituțiilor naționale. Campania își propune să devină o tradiție bine înrădăcinată în conștiința publicului și să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de transfuzie sanguină din România.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro