O cameră din Mamaia poate fi închiriată cu 965 de euro pe noapte. Oferta a fost descoperită chiar de Dan Negru, care s-a arătat extrem de dezamăgit de această exagerare.
Turismul a fost unul dintre cele mai afectate sectoare din cauza situației actuale. În ultimele săptămâni autoritățile au încercat să găsească soluțiile potrivite pentru a salva măcar o parte din acest sezon. Iar de la 1 iunie ar urma ca Guvernul să permită redeschiderea, ca urmare a unei noi etape de relaxare a măsurilor.
Totuși, șansele să găsiți și prețuri exagerat de mari sunt destul de ridicate. Chiar dacă încearcă să își mai recupereze din pierderi, anumite prețuri sunt mult prea exagerate.
Spre exemplu, o cameră de închiriat pentru o noapte costă 965 de euro. Descoperirea a fost făcută de Dan Negru, care încerca să găsească cazare pentru a petrece câteva zile la mare. Prezentatorul s-a revoltat, afirmând că o familie ar putea merge în concediu în Bulgaria și Grecia de aceeași sumă.
Totuși, vedeta a subliniat că românii nu vor putea face acest lucru deoarece, România nu a aderat la înțelegere. O înțelegere prin care Grecia, Bulgaria şi Serbia au căzut de acord să-şi deschidă reciproc graniţele.
Din această cauza oamenii vor avea ca variantă unică de litoralul românesc. Ceea ce înseamnă că ar putea avea parte și de prețuri exagerate.
Mesajul postat de Dan Negru pe Facebook
,,Grecii si bulgarii își deschid litoralul de la 1 Iunie si i-au invitat și pe ai noștri să-i viziteze dar oficialitățile zic că „românii vor prefera turismul românesc vara asta”.
Deci asta insemnă „consumați produse românești” ?
In Grecia sau Bulgaria cazurile de îmbolnăviri sunt cu mult sub România!
Adică, ăia ar trebui să se sperie de noi și nu invers.
Inchideți granițele si consumați produsele românești ale ălora care au dat tunuri și au acu’ hotelurile lui Ceaușescu.
Pe 5 Iunie am găsit o ofertă la Mamaia.
965 euro/ noapte. ”, a scris Dan Negru pe Facebook.
https://www.facebook.com/dan.negru.35/posts/3177965362224383