Reclamă

Camelia Mitoșeru a povestit la „Antena Stars” despre episodul de groază pe care l-a trăit de curând. Aceasta a ajuns la spital după ce și-a pierdut cunoștința în timp ce era singură acasă.  A avut noroc că a reușit să își sune fiul pentru a-l anunța de starea gravă în care se afla.

Vedetei i s-a făcut rău deoarece încetase un tratament prescris de doctor din proprie inițiativă. Camelia considera că acele pastile nu sunt potrivite penrtu ea și a primit sperietura necesară pentru a respecta pe viitor sfatul medicilor.

Cum a reușit să-și anunțe fiul că îi este rău?

Camelia era singură acasă în momentul în care a simțit că i se face foarte rău. Vedeta își prepara un ceai cu scopul să își amelioreze simptomele, însă preț de câteva clipe a leșinat. Trezindu-se speriată pe jos, într-o baltă de ceai, s-a întins cu greu după telefon pentru a suna după ajutor.

Băiatul ei, Mihai Mitoșeru, a fost cel pe care vedeta l-a anunțat imediat. Îngrozit ca mama lui să nu pățească ceva mai grav, Mihai a sunat la 112 explicându-le că vedeta nu era coerentă în momentul în care au vorbit și nu este stabilă.

„M-am dus în bucătărie să îmi fac un ceai si de atunci m-am trezit în fund, cu cana spartă, si lac de ceai pe jos. Nu puteam să vorbesc și nici să merg. M-am târât să merg la telefon pe hol și l-am sunat. M-am bâlbâit, ce i-am zis, el știe, iar fiul meu s-a speriat. A ajuns la mine odată cu ambulanța. M-am târât până la ușă să deschid la medici.”, a povestit Camelia Mitoșeru la „Antena Stars”.

Camelia Mitoșeru, primele dezvăluiri despre ziua în care Mihai Mitoșeru a găsit-o căzută în casă. Ce s-a întâmplat, de fapt
Facebook

Camelia este bine și mult mai atentă la sănătate

După o vizită la spital, Camelia a fost pusă din nou pe picioarele ei și s-a întors acasă. Sperietura a convins-o că este important să ai grijă de tine mai atent de la o vârstă, iar medicația este obligatorie. Este foarte precaută cu pastilele pe care le ia acum și chiar și-a setat o alarmă pe telefon pentru a nu le uita.

Camelia îi sfătuiește pe toți oamenii, mai ales pe cei mai înaintați în vârstă să aibă grijă de ei și să nu își neglijeze starea de sănătate. Este recunoscătoare pentru persoanele care s-au interesat de ea și le-a transmis un mesaj foarte frumos.

„Sunt dată naibii. Am învățat o lecție, persoanele vârstnice trebuie sa înțeleagă că avem o vârstă și viața de acum nu mai e ca la tinerețe. Lecția e că trebuie să respectam medicamentația medicilor, nu cum am făcut eu. Nu mi am închipuit ca atâția oameni m-au sunat.”, a transmis publicului, Camelia Mitoșeru.

Bătrânețea nu este ușoară, cu atât mai mult dacă locuiești singur, însă fiul ei o verifică mai des acum. Se sună mereu unul pe altul după ce mama lui își administrează pastilele, iar relația dintre cei doi a devenit chiar mai strânsă decat era deja.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro