Sari la conținut
Ultimele știri
Social

Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!

  • Publicat:
  • 4 minute de citit
Călin Georgescu se întoarce! Declarații delirante despre CINE ar controla ”tot sistemul” din România. Readuce în actualitate tema ieșirii României din UE și NATO!

Călin Georgescu a reapărut în spațiul public după o lungă perioadă de absență, marcându-și revenirea cu un interviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson. În cadrul discuției, fostul candidat la prezidențiale a făcut afirmații controversate despre cine ar controla, în opinia lui, întreaga structură de putere din România.

Cotroceni, NATO și „interferențele străine”

Georgescu susține că

„tot sistemul din România, 100 la sută, este control de interferențe străine, înainte de alegerile din SUA a fost controlat de către Anthony Blinken. După alegeri, este controlat de Franța”.

Mai mult, el afirmă că atât președintele Franței, Emmanuel Macron, cât și Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, ar fi conștienți că anularea alegerilor din România de anul trecut ar fi avut loc

„ca urmare a unei intervenții din străinătate”.

„Ce mi s-a întâmplat mie este doar o copie a ceea ce i s-a întâmplat lui Trump, dar cu mici diferențe. Acestea includ faptul că am fost acuzat despre interferențe în alegeri, influențe rusești, așa cum a fost vorba și în cazul lui Trump în trecutul său. Cu atât mai puțin, vreau să spun că nu există dovezi și desigur, vorbind despre aceste influențe străine. (…) Toată lumea știe că a fost o intervenție din străinătate, în special Blinken, că el a dictat ceea ce sistemul trebuie să facă, toată lumea știe despre asta, inclusiv Emmanuel Macron, dar și Maia Sandu din Moldova. Ei nu au nevoie de o Românie liberă”, a declarat Georgescu.

Declarațiile nu s-au oprit aici. El a susținut că România ar fi punctul din care se pregătește declanșarea unui conflict global:

„Cea mai mare bază NATO este în România și că vor să lanseze al Treilea Război Mondial din România și vor să implice Europa și toată lumea. (…) Vor să schimbe NATO într-o forță ofensivă și eu asta am spus dintotdeauna, că nu este războiul nostru, că interesul nostru îl reprezintă negocierile și că România poate fi negociator de pace și lor nu le-a plăcut acest lucru”.

În interviu, fostul candidat a reiterat faptul că în campania sa electorală a promovat ideea reformării sistemului, nu a oamenilor:

„Narativul meu în campanie a fost că nu vreau să schimb oamenii, ci sistemul și de asta le-a fost frică despre mine. Sunt de acord ca doar Statele Unite să fie partenerul României și președintele Trump a garantat că poate asigura situația păcii nu doar în Europa, ci în întreaga lume. De aceea spun că România este cea mai importantă țară din lume, este exact poarta care poate deschide sau închide poarta către război”.

Georgescu a vorbit din nou și despre poziția sa față de apartenența României la NATO și Uniunea Europeană:

„Am fost acuzat că aș vrea să scot România din NATO și din UE, iar răspunsul meu a fost întotdeauna același: îmi place alianța, dar doar dacă servește națiunile, nu dacă le face slugi. În acest moment, noi suntem un stat client către NATO și acest lucru trebuie să înceteze”.

În cadrul aceluiași interviu, Călin Georgescu a continuat să lanseze acuzații dure la adresa „globaliștilor”, susținând că lupta împotriva acestora ar trebui dusă la nivel mondial, cu România implicată activ în acest efort.

„Trebuie să luptăm la nivel global împotriva globaliștilor, nu putem accepta doar câteva insule de suveranitate în oceanul de globaliști, avem nevoie de o uniune de țări care ne luptăm împotriva globaliștilor, pentru că steagul libertății pe care SUA îl are trebuie ținut și de țările din jur”, a afirmat Georgescu.

El a insistat și asupra acuzațiilor care i-au fost aduse în trecut:

„M-au acuzat că sunt agent rus, de interferența rusească, nu există nicio dovadă”.

Declarațiile fostului candidat vin în contextul în care acesta se află sub control judiciar, fiind acuzat oficial în șase dosare penale, printre care și instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, numele lui Georgescu apare în nu mai puțin de trei dosare penale distincte.

Printre acuzațiile formulate de procurori se numără:

  • Implicarea într-o organizație cu caracter fascist
  • Promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate
  • Răspândirea de informații false cu impact asupra securității naționale

Pentru ultima infracțiune, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Două dintre dosarele penale au fost reunite, ca urmare a unor investigații privind activități extremiste desfășurate la nivel național. Conform anchetatorilor, Călin Georgescu ar fi fost implicat activ într-o grupare extremistă condusă de Marian Motocu.

Organizația respectivă avea ramificații în 37 de județe și viza promovarea în spațiul public a ideologiilor legionare și antisemite, precum și organizarea de acțiuni violente împotriva următoarelor categorii:

  • Politicieni
  • Judecători
  • Minorități etnice

Într-un alt dosar, instrumentat de DIICOT, fostul prezidențiabil este acuzat că ar fi încercat să stingă o datorie de 1,1 milioane de euro față de Răzvan Leu, om de afaceri din Buzău, printr-o metodă frauduloasă – mai exact, emiterea unor ordine de plată fără acoperire.

Afaceristul l-a denunțat, iar faptele fac în prezent obiectul unei anchete oficiale.

Până la acest moment, justiția nu a pronunțat o decizie definitivă în niciunul dintre dosarele care îl vizează pe Călin Georgescu.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Social