Reclamă

Călin Georgescu a anunțat că nu va fi prezent la mitingul programat pentru vineri, 10 ianuarie, pentru a-și susține demersul împotriva deciziei Curții Constituționale a României (CCR), care a stabilit anularea turului II al alegerilor prezidențiale. El a comunicat că va merge personal, alături de o echipă juridică, pentru a depune contestații la „cele mai înalte instituții europene”, conform unui mesaj postat pe rețelele de socializare.

Georgescu a subliniat importanța votului ca drept fundamental încălcat și a invitat susținătorii să participe la ceea ce a numit „Marea Unire Juridică a Românilor”. „Astăzi, eu voi duce hora noastră în inima Europei, la cele mai înalte curți”, a mărturisit politicianul, menționând că intenționează să depună demersuri legale alături de o echipă juridică din diaspora.

Un material publicat de Hotnews arată că Călin Georgescu a fost văzut îmbarcându-se într-un zbor Lufthansa cu destinația Frankfurt, împreună cu bodyguardul său. Prima instituție europeană la care ar putea apela este Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), localizată la Strasbourg. În același mesaj, Georgescu a precizat că vineri, un grup de avocați se vor reuni în fața CCR pentru a contesta decizia Curții privind anularea alegerilor. „Pe 10 ianuarie, la ora 10, va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru”, a declarat el, solicitând susținătorilor să semneze pentru inițiativa legală a avocaților.

Astfel, chiar dacă persoana sa nu va fi prezentă la fața locului, mobilizarea susținătorilor pentru a menține presiunea asupra CCR rămâne un scop important pentru Călin Georgescu și echipa sa juridică. Acțiunile sale continuă să fie orientate către implicarea instituțiilor europene în apărarea democrației românești.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro