Reclamă

Călin Georgescu a făcut declarații incendiare în cadrul unei emisiuni găzduite de Alex Jones, un cunoscut teoretician al conspirațiilor din SUA. Georgescu a afirmat că Uniunea Europeană reprezintă „brațul politic al globalismului”, în timp ce NATO este „brațul militar” al acestuia. De asemenea, el a susținut că ONU este aproape de colaps și funcționează sub controlul „oligarhilor”, executând directivele FMI.

Candidatul la alegerile prezidențiale din România, Georgescu, a mai spus că alegerile din țară au fost anulate de către „globaliști” și „oligarhi”, care s-au temut că ar putea aduce „pacea în Ucraina”. El a insistat că nu are nicio conexiune cu Rusia, în afară de câțiva oameni de știință, și a subliniat că „Ei au intrat în alertă când au auzit cuvântul pace pentru că ei au nevoie de război”.

Georgescu a adus în discuție și o posibilă acțiune a fostului președinte american, Donald Trump, odată reinstalat la Casa Albă. El a afirmat că Trump va fi cel care „va da semnalul marii schimbări care se produce”. A catalogat situația actuală a NATO ca fiind divizată, datorită divergențelor între dorințele de pace ale lui Trump și intențiile „globaliștilor”.

În emisiune, Georgescu a fost prezentat drept „președintele României” și a continuat să critice NATO, susținând că actualul secretar general, Mark Rutte, forțează o escaladare a conflictului din Ucraina prin intermediul României. Acesta a legat declarațiile de baza militară de la Mihail Kogălniceanu, pe care o consideră o „poartă de intrare” pentru un posibil conflict viitor cu Rusia.

Afirmațiile făcute de Georgescu în cadrul talk-show-ului lui Jones au atras atenția, având în vedere contextul geopolitic sensibil și al acuzațiilor virulente lansate la adresa unor instituții internaționale majore.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro