Călin Georgescu anunță candidatura la alegerile prezidențiale în ciuda acuzațiilor penale

Călin Georgescu a declarat, miercuri seara, la ieșirea din sediul Parchetului General, că va candida „cu siguranţă” la alegerile prezidenţiale, reafirmând că „sancţiunile americane vor clarifica situaţia şi în România”. Georgescu a fost audiat timp de cinci ore, fiind sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile din cauza unor acuzații grave ce includ instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale și promovarea cultului persoanelor acuzate de genocid.
La ieșirea din sediul Parchetului General, Călin Georgescu a fost întâmpinat de soţia sa, Cristela, și de sute de susţinători, printre care și politicieni din AUR și POT. Georgescu a comparat situația sa cu „mentalitatea şi sistemul comunist din anii ’50” și a promis că va continua să lupte pentru libertate alături de poporul român. „Suntem această putere, suntem energia, noi suntem România”, a spus el. Mai mult, politicianul a subliniat că omenirea este la curent cu ceea ce se întâmplă în România și cu „corupţia uriaşă la nivel mondial”.
Călin Georgescu, fost candidat prorus la președinție, este acuzat de șase infracțiuni, inclusiv comunicarea de informații false și fals în declarații. El nu are voie să părăsească țara din cauza măsurilor de control judiciar. Georgescu a afirmat că acțiunile din 6 decembrie (se referă la anularea alegerilor) au dezvăluit corupția și a salutat această „iniţiativă de disperare”, insinuând că implică și Bruxellesul.
Când a fost întrebat dacă va fi lăsat să candideze, Georgescu a afirmat că „nu mai contează nimic, decât poporul român”. În ciuda acuzațiilor și a situației juridice actuale, Georgescu își menține intenția de a intra în cursa pentru președinția României.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨