Reclamă

Sfântul Ioan Rusu este pomenit în fiecare an, în calendarul creștin ortodox pe data de 27 mai. El s-a născut la sfârșitul secolului XVII într-un sat din Rusia, în vremea lui Petru cel Mare.

Cine a fost Sfântul Ioan Rusu?

Sfântul Ioan Rusul participat la războiul împotriva turcilor, din 1711. Acesta a fost luat ostatic de tătari, în luptele pentru dezrobirea Azovului, și vândut că rob unui ofițer turc. Ceilalți tineri au renunțat la credință și au devenit musulmani, dar Ioan nu a vrut să renunțe la Hristos, chiar dacă a fost batjocorit.

A fost pus să îngrijească de vite și mulțumea lui Dumnezeu că se poate odihni într-un staul. Ioan a primit și o odaie, dar îi plăcea să adoarmă lângă animale.

Sursa: Social Media

După ce se ruga, grajdul se umplea de o mireasmă dumnezeiască. Acesta pleca pe ascuns la o bisericuță cu hramul Sfântului Gheorghe, iar sâmbăta se împărtășea cu Sfintele Taine.

Dar cu toate astea, stăpânul și turcii au început să îl admire pentru bunătatea și blândețea sa. După o vreme , Ioan a hotărât să plece în pelerinaj la Mecca. Soția sa a pregătit un ospăț la care a invitat rudele și prietenii ofițerului, iar felul principal era un pilaf, care îi plăcea mult agăi.

Rugăciune către Sfântul Ioan Rusul, care se citește la vreme de boală

„Bucurându-mă de dumnezeiasca mărire la care te-ai înălțat, o, Sfinte Ioane, îndrăznesc să alerg la ajutorul tău pentru tămăduire. Știu, Părinte, că încercările vin din rânduiala lui Dumnezeu. Știu că prin boala trupului sufletul se curățește și că răbdarea este răsplătită de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznădejdii îmi tulbură mintea și mă depărtează de rugăciune.

De aceea, dar, o, Sfinte, găsesc alinare în cugetarea la vindecările tale minunate. Tu ai tămăduit mulțimea de copii, spre bucuria părinților lor. Tu ai îndreptat spatele bătrânei gârbove, tu ai dat sănătate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe bătrânul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai îndepărtat cheagurile de sânge din capul Vasulei și l-ai tămăduit pe doctorul necredincios.

Știind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viața mea în mâinile tale și mijlocește precum știi mântuirea mea. Dacă voia Domnului este să duc cu răbdare crucea bolii, dă-mi putere și ajută-mă să nu cârtesc din cauza neputințelor. Dar dacă Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugăciunile tale, atunci să mă tămăduiești fără șovăială, noule doctor fără-de-arginți, ca văzând aceasta să-ți mulțumesc ție și să-L laud în vecii vecilor pe Doctorul sufletelor și al trupurilor, prin cântarea: Aliluia!”


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro