Calendar ortodox, 19 august 2022. Astăzi este o zi importantă în Biserica Ortodoxă. În data de 19 august este prăznuit Sfântul Andrei Stratilat. Acesta a fost general în armata imperială a Romei. Și-a mărturisit credința pentru Hristos, fapt ce i-a adus în cele din urmă moartea. Acesta a trecut la cele sfinte alături de armata sa.
Sfântul Andrei Stratilat
Sfântul Andrei a fost ofițer în armata imperială a Romei, în vremea împăratului Maximian. A fost ridicat la rangul de „Stratilat”, adică de general, datorită rezultatelor sale. În anul 305, este nevoit să lupte împotriva perșilor. Atât el cât și cei de sub comanda sa, se vor ruga lui Hristos să-i ajute să iasă biruitori. Datorită rugăciunii lor, armata persană a fost înfrântă.
Atunci când Andrei Stratilat a intrat biruitor în Antiohia, a fost denunțat că este creștin. Pentru că a mărturisit credința sa în Hristos, a fost supus la multe chinuri. Însă, datorită respectului de care se bucura, este eliberat din temniță cu scopul de a nu ridica mulțimea împotriva armatei și de a căuta împrejurări și motive pentru uciderea sa.
Însă, Sfântul a aflat prin descoperire dumnezeiasca de gândurile împăratului. Așa că și-a luat armata formata din 2.593 de militari de elita și a pornit spre Tarsul Cilicie. Aici toții au primit Sfântul Botez din mâinile Episcopului Petru al Tarsisului. Aceștia au fost prigoniți de autoritățile imperiale. Din cauza acestor persecuții, Generalul Andrei și armata sa, au urcat în Munții Taurus.
Armatele romane i-au ajuns pe când ei se rugau într-un defileu din acei munți. Cu toții au fost decapitați. Niciunul nu s-a împotrivit, ci toți au primit cu bucurie moartea mucenicească pentru Iisus Hristos.
Tot astăzi se face pomenirea:
– Sfinților Cuvioși Timotei, Agapie și Tecla;
– Sfinților Mucenici Evtihian, ostașul, a lui Stratighie;
– Sfântului Cuvios Teofan cel Nou, făcătorul de minuni.
Maine se face pomenirea Sfântului Proroc Samuel.