Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara sunt sărbătoriți la data de 3 septembrie în calendarul ortodox.

Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara sunt între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, potrivit Calendarului ortodox 2022, pentru data de 3 septembrie. 

Sfinții zilei: Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara sunt doar doi dintre nenumărații sihaștri care s-au nevoit în preajma Mănăstirii Cozia, pe valea Oltului, cu mult înainte ca domnitorul Mircea cel Bătrân să o ctitorească pe aceasta. Mulți s-au nevoit dincolo de Olt dar numai unora li se cunoaște numele.

Sursa: doxologia.ro

Cuvioșii Daniil duhovnicul și ucenicul Misail au întemeiat Schitul Turnu de la poalele muntelui Cozia dar și Cuvioși Neofit și Meletie pe care-i sărbătorim astăzi care au sihăstrit mai sus, pe muntele Sălbaticul iar ucenicii lor au întemeiat Mănăstirea Stânișoara.

Sfântul Cuvios Neofit

Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în secolul al 16-lea din părinți evlavioși. El a simțit de tânăr chemarea lui Dumnezeu și a intrat frate la mănăstirea Cozia. După mulți ani de ascultare smerită în viața de obște a primit binecuvântarea starețului să se retragă în pustnicie.

A ales să-și sape chilie în muntele Sălbaticul și acolo s-a nevoit cu neîncetate rugăciune și multe osteneli. A primit marea shimă călugărească. În timpul săptămânii se nevoia și postea la peșteră iar duminica și la praznice cobora la Sihătria de la Turnu unde se spovedea la Daniil duhovnicul și se împărtășea cu sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos. Moaștele Sfântului Neofit se află astăzi la Mănăstirea Stânișoara.

Sfântul Cuvios Meletie

Sfântul Cuvios Meletie a trăit la sfârșitul secolului șl 16-lea și începutul secolului al 17-lea  în Sihăstria Stânișoarei. A intrat de tânăr la mănăstirea Cozia unde s-a nevoit cu post și rugăciune până a primit binecuvântarea de a se retrage în sihăstrie. S-a retras în muntele Sălbaticul și a slăvit neîncetat pe Dumnezeu timp de 40 de ani.

Peștera sa era departe de apă și zilnic își aducea apă cu ulciorul. Când a îmbătrânit și acest lucru era deja o povară, Maica Domnului a făcut să izvorască apă lângă peștera sa. Izvorul se numește și astăzi, izvorul lui Meletie. Cinstitele sale moaște s-au odihnit în peșteră mult timp până au fost împărțite de credincioși, iar peștera sa este și astăzi loc de pelerinaj.

Alți sfinți care sunt pomeniți, astăzi 3 septembrie în calendarul ortodox 2022

  • Sfântul Mucenic Antim;
  • Sfânta Febe, diaconiță din Chenhrea;
  • Sfântul Cuvios Teoctist;
  • Sfântul Zinon;
  •  Sfânta Vasilisa; Sfântul Aristion, episcopul Alexandriei;
  • Sfântul Hariton;
  • Sfântul Mucenic Arhontiul;
  • Sfântul Mucenic Polidor.