Calendar ortodox, 20 august 2022.

Astăzi este o zi importantă în Biserica Ortodoxă. În data de 20 august este prăznuit Sfântul Proroc Samuel. Acesta a trăit cu 1000 de ani înainte de Întruparea Domnului. Fiu al lui Elcana și al prorociței Ana, a fost ultimul judecător al evreilor.

Sfântul Proroc Samuel

Sfântul Proroc Samuel a fost rod al rugăciunii părinților săi. Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la templul Domnului, când acesta a împlinit vârsta de trei ani. Locuind lână Chivotul Legii, Samuel a avut la vârsta de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau să cadă asupra casei marelui preot Eli din pricina depravării și desfrâului fiilor acestuia.

Descoperirea s-a împlinit în curând, caci filistinii i-au robit pe israeliți și i-au ucis pe fiii lui Eli și au luat cu ei Chivotul Legii. Eli, marele preot, a murit în momentul în care a auzit de pierderea Chvotului Legii și a celor doi fii ai săi. Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a rămas rob la filisteni. După aceasta perioada, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel înaintea poporului ca să îi predice pocăința.

Așa poporul s-a pocăit, a lepădat idolii filistenilor și au început a o lua pe drumul Domnului, recunoscând în Samuel pe prorocul, preotul și judecătorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit război, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel.

Când Samuel a ajuns la bătrânețe, poporul l-a rugat să le pună un rege care să rămână în locul lui. În zadar a încercat Samuel să le arate că Dumnezeu este regele lor. În cele din urmă, l-a uns rege pe Saul, în urma unei descoperiri Dumnezeiești. Din cauza unor fapte păcătoase, Samuel povățuit de Dumnezeu, îl va unge, în cele din urmă, rege pe David.

Calendar ortodox, sâmbătă, 20 august. Ce mare sfânt este prăznuit astăzi
Social media

Troparul Sfântului Proroc Samuel

„Prăznuind pomenirea prorocului Tău Samuel, Doamne, printr-însul. Te rugam, mântuiește sufletele noastre.”

Tot astăzi facem pomenirea:

– Sfântului Nou Mucenic Teoharis;

– Sfinților treizeci și șapte de mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei;

– Sfinților Mucenici Sever și Memnon Chendirionul;

– Sfântului Mucenic Luchie, sfetnicul;

– Sfinților Mucenici Iliodor și Soda.