Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia si Irina sunt prăznuite la data de 16 aprilie în Calendarul ortodox. Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina sunt între sfinții zile sărbătoriți de credincioșii ortodocși, potrivit Calendarului ortodox 2022, pentru data de 16 aprilie.
Sâmbata lui Lazăr
Sâmbăta lui Lazăr este sâmbăta de dinainte de Florii. Biserica creștin ortodoxă sărbătorește în această zi ca pe o promisiune a vieții de apoi. Învierea lui Lazăr este un arhetip al învierii de la sfârșitul lumii. Dacă Domnul Iisus Hristos a putut învia un mort de patru zile care începuse să și miroasă este clar că poate învia și pe oamenii ai căror trupuri s-au descompus după ce sufletul le-a părăsit. Este sâmbăta de dinainte Săptămânii Patimilor. Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fac legătura dintre Postul Mare și Săptămâna Patimilor.
Cine au fost Sfintele Mucenițe fecioare: Agapia, Irina și Hionia
Sfintele Mucenițe fecioare, Agapia, Irina și Hionia au fost surori și au viețuit în apropierea cetății Aquileia.
Ele au fost duse în fața împăratului Dioclețian și obligate să se închine idolilor. Dar, cele trei surori au refuzat acest lucru, jurând cu tărie credința lor în Hristos.
Curajul lor nu a fost deloc apreciat de împărat, de aceea, Agapia, Irina și Hionia au fost trimise în închisoare. După o lungă și cruntă tortură, judecătorul le-a trimis la moarte pe cele două surori mai mari, pe care le-a ars de vii.
Pe Irina, însă, au ținut-o vie, cu gândul să o necinstească.
Însă, Îngerul Domnului a păzit-o pe fecioară, nepermițându-le soldaților să se apropie de ea. În acest fel, Îngerul a dus-o pe Sfântă pe un deal. După o zi, soldații nu au putut ajunge la ea pe deal și au ucis-o cu arcul.
Se spune că Sfânta Anastasia, pe care o prăznuim la data de 22 decembrie, fusese înștiințată în vis în urmă cu nouă zile, cu privire la ce avea să se întâmple cu cele trei surori.
Și tocmai de aceea, Anastasia a adunat trupurile acestora și le-a îngropat cu cinste. Sfintele Mucenițe Agapia, Irina și Hionia au primit cununa muceniciei în anul 304.
Canon de rugăciune către Sfintele Mucenițe fecioare: Agapia, Irina și Hionia
Troparul Sfintelor Muceniţe fecioare Agapia, Irina şi Hionia, glasul al 4-lea:
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule”.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Să cântăm Domnului…
„Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cereţi-mi acum har de la cer, muceniţele Domnului, ca să laud pe pământ prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Prin Dumnezeiescul Duh rupând fecioarele legăturile doririi celei trupeşti, s-au legat cu Hristos, prin Puterea Dumnezeirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
A putut Veliar să înşele odinioară pe Eva,dar acum a fost ruşinat, călcat fiind cu adevărat de picioarele voastre, cinstitelor muceniţe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stăpână, ai născut în chip de negrăit pe Cel pe Care Tatăl L-a născut fără schimbare şi ai hrănit la sân pe Cel Ce hrăneşte toată lumea.”
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea…
„Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De ploile Dumnezeiescului Duh adăpându-se fecioarele, au odrăslit spice muceniceşti, prin Dumnezeiasca lucrare.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Iubind muceniţele mai mult cele nevăzute decât pe cele văzute, au biruit pe demonii cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Doritoare fiind numai de dragostea şi de iubirea lui Hristos, fecioare cinstite, nicicum nu aţi avut grijă de dorirea cea pământească.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rupe, Stăpână, zapisul cel cumplit al păcatelor mele, cea care ai rupt legăturile iadului cu naşterea ta cea mai presus de fire.”
Irmosul:
„Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu”.
Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina…
„Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dragostele trupului dând loc dragostei celei Dumnezeieşti, au făcut pe fecioarele lui Hristos locaşuri ale Duhului.
Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu unire cugetătoare de Dumnezeu împotrivindu-vă celor potrivnici, aţi câştigat Dumnezeiască biruinţă şi v-aţi învrednicit de Dumnezeieştile cununi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Alipindu-vă de dragostea Împăratului tuturor, fecioare tinere, v-aţi ridicat prin pătimire la Dumnezeiască Cămara cea Cerească.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai Întrupat pe Domnul, Doamnă a toată zidirea, pe Care roagă-L, Preasfântă Fecioară, ca să ne mântuim de vrăjmaşul cel ce ne domneşte.”