Reclamă

În fiecare an, pe 9 martie, creștinii ortodocși din România întreagă cinstesc memoria celor 40 de soldați români, adică mucenicii, care au fost omorâți în Sevastia în perioada domniei împăratului Licinus. Sărbătoarea este trecută în calendarul ortodox cu cruce neagră. 

Povestea celor 40 de mucenici este una foart dramatică. Ei au fost soldați care au mărturisit că sunt creștini și tocmai din această cauză au plătit cu viața.

Calendar ortodox, miercuri, 9 martie. Sărbătoare important la români, de care orice bun creștin trebuie să știe

Înainte să fie omorâți, cei 40 de soldați au fost supuși la numeroase chinuri, într-un final fiind scufundați într-o apă aproape înghețată de lângă cetate. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, ei au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.

„Multe minuni a săvârșit Dumnezeu odată cu moartea muceniceasca a aleșilor Lui, pentru imbarbatarea martirilor, dar mai ales pentru că necredincioșii să vadă aievea atotputernicia Sa.

Dar minunea cea mai mare este această: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălășluit în inimile lor, 40 de creștini au ales mai degrabă să moară într-un lac înghețat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărțit însă de dragostea lui Hristos.

Sfântul Candid i-a răspuns torționarului care îl amenință cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar și trupurile noastre poți să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înalta decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”, scrie site-ul creștin ortodox.

Cine au fost cei 40 de mucenici

Sursa amintită mai sus dă și alte detalii despre soarta pe care au avut-o cei 40 de mucenici, care, datorită sacrificiului lor în numele lui Dumnezeu, au ajuns să fie elogiați și în ziua de astăzi.

Numele celor 40 de mucenici: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Calendar ortodox, miercuri, 9 martie. Sărbătoare important la români, de care orice bun creștin trebuie să știe
arhivă

Rugăciunea zilei de astăzi, pentru cei 40 de mucenici

„Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea.

Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre.

Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.

O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare.

Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!”. 

 


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro