Calendar ortodox, 6 iulie 2022. Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Sisoe cel Mare. Acesta a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele și a învia morții.
Sfântul Sisoe cel Mare
Sfântul Sisoe s-a nevoit în pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Acesta postea atât de mult, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de mai multe zile. Într-una din zile, un om se îndrepta cu fiul său spre chilia Sfântului Sisoe pentru a lua binecuvântare. Pe drum, copilul muri, dar tatăl, fără a se tulbura, și-a continuat drumul pana la bătrânul Sisoe. A intrat în chilia acestuia cu fiul său în brațe. A căzut la pământ pentru a fi binecuvântat. După acest gest, tatăl s-a ridicat, lăsându-l pe copil la picioarele Sfântului Sisoe.
Sfântului Sisoe necunoscând că fiul acestuia este mort, i-a spus: „Ridică-te și du-te afară!”. Imediat copilul s-a ridicat și s-a dus la tatăl său. În urma acestei minuni, tatăl i-a spus Sfântului Sisoe ce s-a întâmplat cu fiul său. Bătrânul i-a spus să nu vestească nimănui despre cele petrecute pana la moartea sa. Sfântul Sisoe cel Mare a trecut la cele veșnice în anul 429.
Troparul Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare
„Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Sisoe; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.”
Tot astăzi se face pomenirea:
– Sfintei Mucenițe Lucia, fecioara, și a lui Rix, vicarul;
– Sfinților 24 de mucenici care împreuna cu Lucia și cu Rix au mărturisit pe Hristos;
– Sfințitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei;
– Sfinților Arhip si Filimon;
– Sfinților Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah și Onisim.