Calendar ortodox, 2 noiembrie 2022. Astăzi, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Gavriil cel nebun pentru Hristos și Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie. Aceștia și-au trăit viața în numele Domnului și au îndurat chinuri mari.

Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun pentru Hristos

Părintele Gavriil a fost canonizat de Biserica Georgiei în rândul sfinţilor celor nebuni pentru Hristos. Pomenire liturgică a acestora se face ca pentru sfinţii monahi, chiar şi atunci când au fost simpli mireni. Goderdzi Urghebadze (cel ce va să fie Sfântul Gavriil) s-a născut pe 26 august 1929, la Tbilisi, capitala Georgiei. Acesta s-a dus către cele veșnice în data de 2 noiembrie 1995. A fost canonizat pe 21 decembrie 2012, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, având ca dată de prăznuire 2 noiembrie.

Deși nu a avut parte de nici o educație religioasă, pașii acestuia s-au îndreptat de la sine spre Biserică. Încă de copil și-a îndreptat atenția spre cele sfinte, iar la vârsta adolescenței a pus pentru prima dată mâna pe Biblie. Și-a petrecut vița răspândind cuvântul lui Dumnezeu, chiar și pe patul de moarte.

Calendar ortodox, miercuri, 2 noiembrie. Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi
Social media

Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie

Aceștia au fost creștini persani și au primit mucenicia în vremea împăratului Sapor al II-lea (339-379). Pentru că au mărturisit că sunt creștini au fost supuși celor mai crunte torturi. Aceștia au fost întemnițați, iar la ei a coborât în repetate rânduri  îngerul Domnului pentru a îi întări.

Prin rugăciunile lor, au dărâmat idolul lui Die, au amuțit pe Sapor și tot prin rugăciunea lor, i s-a dezlegat limba. Datorita acestor minuni, mulți păgâni au primit credința în Hristos. Aceștia și-au pierdut viața în chinuri groaznice, însă fără a se lepăda de credință.

Tot astăzi se face pomenirea:

– Sfinților Mucenici Eudoxie, Agapie și a altor opt sfinți;

– Sfintelor Mucenițe Chiriachi, Domnina și Doamna;

– Sfântului Cuvios Marcian din Cir.