Este sărbătoare pentru toţi creştin-ortodocşii. Marți, pe 28 decembrie, sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă, Sfinții 20.000. Pe vremea în care era în cetatea Nicomidiei, împăratul Maximian, a plănuit exterminarea Sfinților în apropierea Praznicului Naşterii Domnului. Astfel, împăratul, ştiind că toţi creştinii se vor strânge în marea biserica din Nicomidia, a ordonat ca biserica să fie înconjurată de lemne uscate, cărora soldaţii să le dea foc.
Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica tot poporul lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă. Soldaţii au înconjurat biserica şi au interzis tuturor să mai iasă. Ulterior, a intrat trimisul împăratului care i-a anunțat pe creştini că împăratul îi somează să jertfească idolilor. În caz contrar, vor fi arşi de vii. Arhidiaconul bisericii, aprins de focul râvnei dumnezeieşti, a întărit mulţimea şi i-a pus înainte slava muceniciei la care îi cheamă Dumnezeu.
Cine a amintit de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc
Sfântul Antim le-a amintit de pildă celor trei tineri din cuptorul de foc. Creştinii s-a umplut de Duhul Sfânt şi au voit cu râvna să răspundă dumnezeieştii chemări.
Troparul Sfinţilor 20.000 de Mucenici din Nicomidia, glasul al 2-lea
„Purtătorilor de biruinţă ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângiurile voastre şi sfinte sunt locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în locul de chinuri pe vrăjmaşi i-aţi biruit şi cu îndrăzneală pe Hristos L-aţi propovăduit.
Pe Dânsul, ca pe un Bun, rugaţi-L pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre. Mulţime numeroasă a cinstiţilor mucenici, ştergeţi mulţimea multelor mele păcate! Cu mijlocirea voastră şi daţi-mi cuvânt să laud sfântă prăznuirea voastră.
Luminători prealuminaţi ai Bisericii, bunilor biruitori mucenici, care aţi slăvit pe Hristos întru mădularele voastre, fiţi acum măriţi întru pomenirea voastră cea purtătoare de lumină.Credinţa cea Dumnezeiască a purtătorilor de biruinţă a pierdut tiranicapăgânătate a celor necredincioşi şi a stricat cu har, din temelie, vicleana împotrivire a demonilor.”