Reclamă

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, în fiecare an, pe 25 octombrie pe Sfinții Mucenici Marcian si Martirie, despre care tradiția spune că au îndurat chinurile la care au fost supuși din ordinul împăratului, pentru a-și apăra credința. 

Cine au fost Sfinții Mucenici Marcian si Martirie

Despre sfinții pomeniți astăzi se spune că au fost mărturisitori ai credinței în perioada ereziei lui Arie. Tradiția spune că atunci, creștinii erau forțați să renunțe la valorile lor religioase, în detrimentul închinării la idoli.

Sfinții Mucenici Marcian și Martirie se numără printre cei care au lăsat moștenire mai multe cărți sfinte și învățături, dar după ce s-a aflat de faptele lor, le-a fost promisă avere, pentru a renunța la credință.

Sfinții prăznuiți astăzi au fost supuși tratamentului inuman, până când și-au dat ultima suflare, fiind înmormântați creștinește de sfântul Ioan Gură de Aur.

Astăzi, mai sunt prăznuiți:

  • Sfântul Mucenic Anastasie care de bunăvoie s-a dat în mâinile păgânilor;
  • Sfântul Mucenic Valerian;
  • Sfântul Mucenic Savin;
  • Sfinţii Mucenici Valerie şi Hrisaf;
  • Sfânta Tavita;
  • Sfântul Cuvios Gheorghe, episcopul Amastridei;
  • Sfinţii Papie, Diodor şi Claudian;
  • Sfinţii Faust, Vasilie şi Lucian;
  • Sfinţii Nichifor şi Stefan;
  • Sfinţii Filadelf şi Policarp;
  • Sfântul Cuvios Macarie, episcopul din Cipru;
  • Sfinţii mucenici din Tracia.
Calendar ortodox, marți, 25 octombrie. Mai mulți sfinți sunt prăznuiți astăzi
Pixabay

Troparul Sfinţilor Mucenici Marcian şi Martirie
Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfinţilor Mucenici Marcian şi Martirie
Glasul al 4-lea

Cel ce Te-ai înălţat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pre binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.

Cu nevoinţă bună v-aţi nevoit din pruncie, Sfinte Marcian împreună cu Înţeleptul Martirie şi aţi surpat pe vicleanul Arie, păzind nevătămată credinţa creştină, urmând Apostolului Pavel Înţeleptului vostru învăţător. Pentru aceasta, împreună cu dânsul aţi aflat Viaţa, ca nişte apărători ai Preasfintei Treimi, preaaleşi.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro