Reclamă

Cruce neagră în calendarul ortodox. Cuviosul Ioan Casian și Gherman din Dobrogea anual, pe data de 28 februarie-în anii nebisecți, iar în anii bisecți-pe 29 februarie.

Cine au fost Sfinții Gherman și Ioan Casian. Faptele care i-au adus aproape de Dumnezeu și pentru ce au ajuns sfinți.

Cruce neagră în calendarul ortodox astăzi, 28 februarie. Sunt sărbătoriți Sfinții Ioan Casian și Gherman

Sfântul Cuvios Casian a fost, încă de mic, aproape de cele sfinte. La vârsta de doar 17 ani, acesta a plecat în Palestina, împreună cu prietenul său Gherman. Rămân într-o mănăstire din Betleem, unde se apropie de cele sfinte și cunosc viața monahală. După acești doi ani, părăsesc Palestina și se îndreaptă în Egipt. Acolo vor să cunoască viața marilor asceți.

În anul 405, cei doi prieteni au mers în Roma, pentru a-l apăra pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta fusese exilat pentru a doua oară, în anul 404. Potrivit istorisirilor, Gherman a trecut la cele sfinte.

arhivă

Canon de rugăciune către Sfântul Gherman din Dobrogea

Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune şi post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; şi curgerile harului preoţesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăţie de daruri duhovniceşti din Ţara Sfântă, prin osârdie ai agonisit şi prin aceasta pe mulţi ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Tropar către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Tuturor celor întristaţi Bucurie şi celor năpăstuiţi Părtinitoare şi Hrană săracilor şi Mângâiere străinilor, Limanul celor înviforaţi, Cercetare bolnavilor, Acoperământ şi Sprijinitoare celor oropsiţi şi orbilor eşti Toiag. Tu, Preacurată, Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, grăbeşte de miluieşte pe robii tăi, rugămu-ne.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Gherman, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aşezându-ţi viaţa pe temelia credinţei, Preacuvioase Părinte Gherman, curăţia şi tăria sufletului tău, dimpreună cu buna credinţă, au rămas vrednice de urmat pentru cei care te cinstesc, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind de Lumina lui Hristos, ai uscat năvălirile patimilor prin post şi înfrânare cântând Stăpânului tuturor cântare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind în pântece, Preacurată, pe Cuvântul Cel Veşnic, după cuviinţă Dumnezeiască pe Cel Neîncăput mai înainte L-ai născut nouă Fecioară, mai presus de fire, rămânând şi după naştere Fecioară.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro