Sfântul martir Bonifaciu era sclavul unei tinere bogate romane pe nume Aglaia și trăia cu ea într-o viață nelegiuită.
Amândoi, însă, simțeau înțepăturile conștiinței și doreau să se curețe cumva de păcatul lor. Domnul le-a acordat posibilitatea de a-și spăla păcatul cu sângele lor și de a-și încheia viața în pocăință.
Aglaia a învățat că oricine păstrează în casa sa moaște ale Sfinților Martiri,și le venerează, primește un mare ajutor în dobândirea mântuirii. Ea a aranjat ca Bonifaciu să meargă în Orient, unde era o persecuție împotriva creștinilor. I-a cerut să aducă înapoi relicvele vreunui Martir, care să le devină ghid și protector.
În timp ce pleca, Bonifaciu a râs și a întrebat: „Doamna mea, dacă nu voi găsi nicio relicvă și dacă eu însumi voi suferi pentru Hristos, veți accepta cu respect relicvele mele?”.
Aglaia l-a certat, spunându-i că pornea într-o misiune sacră, dar că nu o lua în serios. Bonifaciu a meditat asupra cuvintelor ei și, pe tot parcursul călătoriei, s-a gândit că nu era vrednic să atingă relicvele martirilor.
Ajungând la Tarsus, în Cilicia, Bonifaciu și-a lăsat tovarășii la han și s-a îndreptat spre piața orașului, unde îi torturau pe creștini. Oripilat de chinurile oribile și văzând fețele sfinților Martiri radiind de harul Domnului, Bonifaciu s-a minunat de curajul lor. I-a îmbrățișat și le-a sărutat picioarele, cerându-le să se roage ca să fie găsit vrednic să sufere împreună cu ei.
Sfântul martir Bonifaciu
Judecătorul l-a întrebat pe Bonifaciu cine era. El a răspuns: „Sunt creștin” și a refuzat să aducă jertfe idolilor. L-au dezbrăcat și l-au suspendat cu capul în jos, bătându-l atât de tare încât carnea i-a căzut de pe corp, lăsându-i oasele la vedere. I-au înfipt ace sub unghii și, în cele din urmă, i-au turnat staniu topit pe gât, dar prin puterea Domnului a rămas nevătămat. Oamenii care au asistat la această minune au strigat: „Mare este Dumnezeul creștinilor!”. Apoi au început să arunce cu pietre în judecător, iar apoi s-au îndreptat spre templul păgân, pentru a dărâma idolii.
În dimineața următoare, când lucrurile s-au mai liniștit puțin, judecătorul a ordonat ca Martirul să fie aruncat într-un cazan cu smoală clocotită, dar nici acest lucru nu i-a provocat niciun rău suferindului. Un Înger a coborât din cer și l-a împroșcat cu mir în timp ce pășea în cazan. Gudronul s-a revărsat din cazan, împroșcând și arzând torționarii. Sfântul Bonifaciu a fost apoi condamnat să fie decapitat cu o sabie. Din rănile sale au curs sânge și un lichid lăptos. După ce au asistat la un asemenea miracol, aproximativ 550 de oameni au crezut în Hristos.
Tovarășii Sfântului Bonifaciu l-au așteptat două zile la han, dar în zadar. Așa că, au început să-l caute. Credeau că s-a îmbătat undeva. La început căutările lor au fost fără succes. În cele din urmă au întâlnit un bărbat care fusese martor ocular la moartea Martirului. Bărbatul i-a condus și el la locul unde zăcea trupul decapitat. După ce i-au răscumpărat relicvele, le-au adus înapoi la Roma.
În ajunul sosirii lor, un Înger i-a apărut Aglaia în somn. I-a spus să se pregătească pentru a-l primi pe fostul ei sclav, acum fratele și tovarășul de slujbă al Îngerilor. Aglaia a chemat clerul și a primit sfintele relicve cu mare evlavie. Apoi a construit o biserică pe locul mormântului său și a dedicat-o Sfântului Martir.
După ce și-a împărțit toată averea săracilor, Aglaia s-a retras într-o mănăstire. A petrecut cincisprezece ani în pocăință, apoi a adormit în Domnul. A fost înmormântată alături de Sfântul Bonifaciu.
