Reclamă

Calendar ortodox, 7 iulie 2022. Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomenește pe Sfânta Muceniță Chiriachi. Aceasta a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Diocletian. Sfânta Chiriachi s-a născut din părinți creștini, într-o duminică. Astfel, Dorotei și Evsevia, părinții ei, i-au pus numele Chiriachi, care în limba greaca înseamnă duminică.

Sfânta Muceniță Chiriachi

Sfânta Chiriachi și-a trăit viața în numele lui Dumnezeu. Aceasta a refuzat multe cereri în căsătorie, spunând că este logodită cu Mirele Ceresc și că-și dorește să moară fecioară. Însă, unul dintre cei ce i-a vrut mâna și a fost respins i-a spus împăratului Diocletian că Sfânta Chiriachi este creștină. Din acea clipă, Sfânta Muceniță va fi supusa la multe chinuri. Acoperită de răni din cap până în picioare, ea va fi tămăduită în chip minunat de un înger. În urma acestei minuni, mulți păgâni au crezut în Hristos și au primit moartea mucenicească.

„Vezi bine ca nicicum nu mă poți întoarce de la credința mea. Caci de mă arunci în foc, mai înainte de mine Cei Trei Tineri în foc au fost aruncați. Prin credință s-au mântuit. De mă arunci la fiare, mai înainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat. Dar prin credință s-a mântuit. De mă arunci în mare, mai înainte de mine lona Prorocul a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți. Prin credința s-a mântuit. Căci ca și tuturor acestora, mie viața îmi este a muri pentru Hristos.”, i-a spus Sfânta Chiriachi ighemonului.

Sfânta Muceniță Chiriachi a fost ucisa prin tăierea capului.

 Calendar ortodox, joi, 7 iulie 2022. Ce mare sfânt este pomenit astăzi
Social media

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi

„Mielușeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, striga cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tau. Și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine. Și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine. Ci, ca o jertfa fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.”

Tot astăzi se face pomenirea:

– Sfântului Cuvios Toma din Maleon;

– Sfântului Cuvios Acachie de la Scara;

– Sfinților Mucenici Peregrin și cei dimpreună cu dansul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin și Ghermano;

– Sfântului Mucenic Evstatie;

– Sfântului Policarp cel Nou;

– Sfântului Evanghel.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro