Reclamă

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește în fiecare an, pe 7 aprilie pe Sfântul Mucenic Caliopie. Acesta a devenit cunoscut pentru minunile pe care le-a făcut pentru cei bolnavi, dar și pentru milostenia arătată față de cei nevoiași. 

Sfântul Mucenic Caliopie

Sfântul s-a născut într-o familie care se ghida după învățăturile lui Dumnezeu. Întrucât erau creștini, mamei sale i-a fost frică că fiul ei va deveni victima persecutorilor. De aceea, femeia l-a trimis în cetatea Pompeiopolis. Rămas orfan de mic copil, mama sa a fost nevoită să își protejeze fiul. Credința era singurul lucru care a ajutat-o să își scape pruncul.

Atunci când ajunge în fața comandantului Maximus, Sfântul Mucenic Caliopie nu ezită să mărturisească faptul că este creștin. Acest lucru îl va determina pe împărat să îl supună la chinuri groaznice. Din ordinul lui Maximus, Sfântul este răstignit și este condamnat la moartea pe cruce. Mama sa i-a dat câțiva bani călăului pentru a-l răstigni pe Mucenicul Caliopie cu capul în jos. Femeia a dorit să arate smerenie față de chinurile prin care a trecut Iisus Hristos.

Calendar ortodox, joi, 7 aprilie. Un mare sfânt este prăznuit astăzi
Doxologia.ro

Rugăciune către Sfântul Mucenic Caliopie

O, Sfinte al lui Dumnezeu, Mucenice Caliopie, care din fragedă copilărie ai iubit pe Hristos și pentru dragostea Lui te-ai jertfit cu trupul pe cruce; auzi-ne și pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care viețuim cu multă nepăsare în toată vremea, mâniind pe Dumnezeu cu mulțimea răutăților.

Roagă-te pentru noi, neputincioșii, spre a ne trezi din somnul lenevirii noastre. Căci îngreuiată este inima noastră de poftele cele viclene și foarte întunecată ne este mintea de grijile cele pierzătoare ale veacului de acum.

De aceea, cu stăruință, din inimă te rugăm să mijlocești către Preabunul și Preaînduratul Dumnezeu ca, prin mila Sa și prin sfintele tale rugăciuni, să ne trezim, până mai avem vreme, din amara nesimțire care ne stăpânește și să începem cu frica lui Dumnezeu a viețui și a lucra poruncile lui Hristos, spre a dobândi mila și iertarea în ceasul sfârșitului nostru și în ziua cea mare a Judecății de Apoi. Amin.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro