Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 6 octombrie, pe Sfântul Apostol Toma, cunoscut în tradiția creștină ca unul dintre cei 12 ucenici, care au luat Cina cea de Taină. Se spune că Sfântul Apostol Toma s-a numărat printre cei care au creștinat mulți păgâni.
Cine a fost Sfântul Apostol Toma
În tradiția creștină, Sfântul Apostol Toma a fost supranumit Geamănul. Pescar de meserie, sfântul prăznuit astăzi a fost printre puținii, care au încurajat învierea lui Lazăr, atunci când Iisus Hristos a fost amenințat de iudei.
La fel de cunoscute sunt și faptele sale de la Cina cea de Taină. Se spune că Sfântul Apostol Toma a îndrăznit să în întrebe pe Iisus Hristos care este Calea, atunci când i s-a răspuns că adevărul suprem se ascunde în credință.
Cărțile sfinte spun că la prima arătare a Mântuitorului. Sfântul Apostol Toma nu a avut credință, dar mai apoi i s-a arătat Iisus Hristos, care i-a spus să îl urmeze.
La scurt timp după Cina cea de Taină, Sfântul Apostol Toma a fost cel care a făcut cunoscut cuvântul lui Dumnezeu în mai multe zone, cei mai mulți oameni fiind păgâni, dar a și încurajat viitorii preoți să își urmeze vocația.
Astăzi, mai sunt pomeniți:
- Sfânta Muceniță Erotiida;
- Sfântul Mucenic Macarie din Chios.
( CITEȘTE ȘI: Cea mai puternică rugăciune pentru dependențele din viața ta. Rostește-o cu credință și vei scăpa de ele )
Troparul Sfântului Apostol Toma
Glasul al 3-lea
Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Apostol Toma
Glasul al 4-lea
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
De harul înțelepciunii plin fiind Apostolul lui Hristos și adevărată slugă întru pocăință, a grăit: Tu ești Dumnezeul meu și Domnul.