Reclamă

Sfântul Apostol Carp este sărbătorit la data de 26 mai în calendarul ortodox. Sfântul Apostol Carp este cinstit între sfinții zilei pomeniți de credincioșii ortodocși, potrivit Calendarului ortodox 2022, pentru data de 26 mai.

Cine a fost Sfântul Apostol Carp?

Sfântul Apostol Carp a fost un ucenic și ajutor al sfântului Apostol Pavel, dar mai ales a fost principalul curier. Acesta ducea epistolele concepute de Sfântul Pavel celor cărora le erau destinate. După ce s-a nevoit mult timp pe drumurile imperiului și a suferit multe ispite a fost pus episcop de Veria dar a propovăduit cuvântul și la Crit.

I-a fost gazdă sfântului Dionisie Aeropagitul iar Hristos i s-a arătat când se ruga pentru pedeapsa a doi păcătoși:

„Mai bine bate-mă pe mine, căci sunt gata să mă răstignesc iarăși, pentru mântuirea omenească”.

Ca arhiereu al cetății Veria, nu începe Sfânta Liturghie până nu primea semn din cer și  mulți iudei a întors la Hristos propovăduind Cuvântul, și pe toți îi învăța că Hristos cel Răstignit este Dumnezeu adevărat și Făcătorul tuturor.

Sfântul Apostol Carp a  fost ucis de sălbăticie fără nicio milă de iudeii care nu numai că nu credeau în Hristos, dar îi și urau de moarte pe cei care o făceau. Sfântul Apostol Carp și-a pus sufletul în mâinile Domnului iar moaștele sale au fost cinstite în cetate încă de la începuturi de către bărbații credincioși și cu frică de Dumnezeu.

Sursa: Social Media

Acolo, în fața raclei cu moaștele  Sfântului Apostol Carp, mulți credincioși și-au primit iertare de la Dumnezeu pentru păcatele lor și mulți și-au găsit vindecare pentru suferințe trupești și sufletești, într-u slava lui Hristos Dumnezeul nostru.

Troparul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

„Cânta-voi Ţie Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popoare din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele lui şi puterea lui.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce cu dragoste săvârşesc purtătoarea de lumină, sfinţită şi prealăudată şi preacinstită pomenirea ta, umple-i de dumnezeiasca lumină prin rugăciunile tale apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind dat cu totul Stăpânului, ai păzit nevătămate legile Lui cele cinstite şi pe cei fărădelege i-ai învăţat buna lege, apostole.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubind mintea cea mai presus de gând, preasfinţite, ţi-ai luminat mintea cu privire tainică şi lumea o ai luminat, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Fecioară în chip de negrăit şi înnoind legile firii, te-ai făcut Maică pururea Fecioară; pentru aceea te fericim.”

Sfinții prăznuiți la 26 mai

  • Sfinții Apostoli Tadeu și Alfeu, din cei 70 de apostoli; 
  • Sfinții Mucenici Averchie și Elena;
  • Sfântul Mucenic Alexandru Tesaloniceanul.

Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro