Astăzi este prăznuit Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an, pe data de 11 august, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, cunoscut în tradiția creștină pentru faptul că este primul sfânt canonizat pe teritoriul actual al României, din ordinul lui Neagoe Basarab, în anul 1517. 

Cine a fost Sfântul Ierarh Nifon

Sfântul Nifon s-a născut într-o familie creștină din Peloponez. Tradiția vorbește despre faptul că și-a dorit să își dedice viața lui Dumnezeu de când era un copil.

A fost primit la o mănăstire, unde a devenit cunoscut sub numele de Nifon, monahii fiind impresionați de comportamentul său. Se spune că niciodată nu a făcut ceva împotriva voinței lui Dumnezeu și a respectat întocmai valorile creștinești.

Sfântul Nifon este numit arhiereu al Tesalonicului, iar după trei ani devine patriarh al Constantinopolului. Dar credința sa nu a fost pe placul sultanului, care pune pe altcineva în această funcție, iar Sfântul Nifon se vede nevoit să se retragă. Pleacă în Bulgaria, locul unde își petrece mai bine de un deceniu.

I se oferă din nou funcția de patriarh, dar după scurt timp este înlăturat. Este exilat în Adrianopole, locul unde îl întâlnește pe Radu cel Mare. Domnitorul va fi cel care îl va încuraja pe Neagoe Basarab să aducă moaștele Sfântului Nifon în țară.

Astăzi, mai sunt pomeniți și:

  • Sfântul Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul;
  • Sfințirea Bisericii Eleusa;
  • Icoana nefăcută de mână a Domnului nostru Iisus Hristos;
  • Sfinții Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie și Gaian.
Calendar ortodox, joi, 11 august. Ce mare sfânt este prăznuit astăzi
doxologia.ro

Rugăciunea către sfântul prăznuit astăzi

Troparul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
Glasul al 4-lea

Cu faptele dreptei credințe strălucind toată Biserica ai luminat, însoțindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălțare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locașuri, podoaba și înfrumusețarea patriarhilor, Mărite Ierarhe Nifon. Iar acum umple de dumnezeiești daruri pe cei ce cu credință te măresc pe tine.

Condacul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
Glasul al 4-lea

Cel ce Te-ai înălțat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pre binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.

Pomenirea nevoințelor tale cea strălucită și de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veselește, părinte, sufletele tuturor celor binecredincioși; iar atingerea de sfintele tale moaște îndulcește simțirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviință te mărim, înțelepte Ierarhe Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

Distribuie

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.