Astăzi, 9 octombrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește mai mulți sfinți. Cei pomeniți sunt: Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu, Sfântul Cuvios Andronic și soția sa, Sfânta Cuvioasă Atanasia.
Cine a fost Sfântul Cuvios Andronic
Sfântul Cuvios Andronic alături de soția sa, Atanasia, au trăit în Antiohia Siriei în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare. Aceștia au fost căsătoriți mai mulți ani și au avut doi copii care au murit din cauza bolilor.
Din acel moment, Cuviosul Andronic a decis să vândă toată averea sa și să o împartă săracilor. În următoarea perioadă va pleca împreună cu Atanasia în cele mai sfinte locuri și se vor stabili în Alexandria din Egipt.
CITEȘTE ȘI: Aceste 3 zodii vor experimenta o trădare în octombrie: lumea lor ar putea fi spulberată
Soția lui s-a dus la o mănăstire de maici din Tebaida, în timp de Sfântul Cuvios Andronic a rămas în schitul Daniil, foarte aproape de Alexandria. Au petrecut aproape un sfert de veac în mănăstire și au murit împăcați, fiind ghidați de Dumnezeu în tot acest timp.
Rugăciune către Sfântul Cuvios Andronic
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-se sufletul, Părinte Andronic, cu virtuţile cele alese şi înfierbântându-te cu focul Dumnezeieştii dragoste, te-ai lepădat de înfierbântările trupului; că aveai totdeauna Dumnezeiasca rouă de sus, care te răcorea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecându-te Poruncii Stăpânului, ca odinioară Patriarhul Avraam, ai părăsit pământul tău şi n-ai ţinut seamă de rude şi de femeie; te-ai îndepărtat şi de avuţie, părinte şi în pustie singur ai locuit, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Porunca Domnului ai împlinit, vânzându-ţi tot şi împărţind săracilor; pentru aceasta ai aflat mărgăritarul cel de mult preţ şi luându-l, te-ai îmbogăţit cu mari bogăţii prin izvorârea mirurilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Se zideşte voind în pântecele tău Ziditorul lui Adam; şi Cel Ce poartă toate în palmă se poartă în braţele tale, Născătoare de Dumnezeu; o, Taină Înfricoşătoare, că Prunc S-a arătat Domnul tuturor veacurilor.
Catavasia: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.