Este o zi importantă pentru toți credincioșii ortodoxi.
Sfântul Apostol Ioan, numit și Sfântul Ioan Evanghelistul sau Sfântul Ioan Divinul, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus și crezut în mod tradițional să fie autorul celor trei scrisori ale lui Ioan, a celei de-a patra Evanghelii și, eventual, a Revelației către Ioan în Noul Testament. El a jucat un rol principal în biserica primară din Ierusalim. Ortodoxii din întreaga lume îl sărbătoresc pe data de 8 mai.
Ioan era fiul lui Zebedeu, un pescar galilean, și al lui Salomee. Ioan și fratele său, Sfântul Iacob, au fost printre primii ucenici chemați de Isus. În Evanghelia după Marcu, el este întotdeauna menționat după Iacov și a fost fără îndoială fratele mai mic. Mama lui a fost printre acele femei care slujeau cercul de ucenici. Iacov și Ioan au fost numiți Boanerges, sau „fii ai tunetului”, de către Isus, poate din cauza unor trăsături de caracter. Cum ar fi zelul exemplificat în Marcu 9:38 și Luca 9:54, când Ioan și Iacov au vrut să cheme focul din cer. Pentru a pedepsi orașele samaritene care nu L-au acceptat pe Isus.
Lucrurile făptuite
Ioan și fratele său, împreună cu Sfântul Petru, au format un nucleu interior de ucenici intimi. În a patra Evanghelie, atribuită de tradiția timpurie lui Ioan și cunoscută formal ca Evanghelia După Ioan, fiii lui Zebedeu sunt menționați o singură dată, ca fiind pe malul Mării Tiberiadei când S-a arătat Domnul Înviat.
Poziția de autoritate a lui Ioan în biserică după Înviere este arătată de vizita sa cu Sfântul Petru în Samaria pentru a pune mâna pe noii convertiți de acolo. Sf. Pavel și-a prezentat cu succes convertirea și misiunea pentru recunoaștere lui Petru, Iacov (nu fratele lui Ioan, ci „fratele lui Isus”) și lui Ioan. Ce poziție a avut Ioan în controversa cu privire la admiterea neamurilor în biserică nu este cunoscută. Dovezile sunt insuficiente pentru o teorie conform căreia școala ioană era anti-Paulină. Adică se opunea acordării de membru al Neamurilor în biserică.
Istoria ulterioară a lui John este obscură și trece în negura incertă a legendei. La sfârșitul secolului al II-lea, Policrate, episcopul Efesului, susține că mormântul lui Ioan este la Efes, îl identifică cu iubitul discipol. Și adaugă că „era preot, purtând placa sacerdotală, atât martir, cât și învățător”. Că Ioan a murit în Efes este afirmat și de Sfântul Irineu, episcop de Lyon în jurul anului 180 d.Hr. Care spune că Ioan și-a scris Evanghelia și scrisorile la Efes și Apocalipsa la Patmos.
În timpul secolului al III-lea, două locuri rivale din Efes au pretins onoarea de a fi mormântul apostolului. Unul a obținut în cele din urmă recunoașterea oficială, devenind un altar în secolul al IV-lea. În secolul al VI-lea puterea vindecătoare a prafului din mormântul lui Ioan era renumită. Și în acest moment, biserica din Efes pretindea că deține autograful Evangheliei a patra.